Crește supărarea Prefecturii și a CJ Timiș față de ENEL

155

Unii s-au grăbit să eticheteze reacția premierului Mihai Tudose față de furnizorul de energie electrică, considerând-o ca fiind cam dură și au încercat chiar să deplângă bieții negustori de curent, spunând că și aceștia sunt victime ale vremii. A mai trecut o zi de atunci și încă mai există cetățeni ce nu beneficiază de curent la priză. De data asta, chiar cele două instituții ce conduc treburile județului la vârf au reacționat cu privire la situația furnizării de energie.

Prefectura județului Timiș și Consiliul Județen Timiș, prin conducătorii lor, au luat poziție hotărâtă și au câte ceva de spus.

,,Considerăm intolerabil ca la trei zile de la furtuna de duminică, 17 septembrie, în județul Timiș să mai existe 121 de localități nealimentate cu energie electrică. Sunt, la ora actuală, aproape 4.500 de timișeni care nu au locuințele alimentate cu energie electrică, li se alterează mâncarea, nu au condiții minime de trai. Asta, ca să nu mai vorbim de instituțiile de învățământ, de dispensare sau alte unități medicale în care se distrug vaccinurile, de spitalele în care actul medical este periclitat, iar sănătatea timișenilor este în pericol.
Atitudinea ENEL DISTRIBUȚIE BANAT este incalificabilă. În aceste condiții, vorbim de rea intenție sau incompetență, iar atitudinea sfidătoare a ENEL este pe punctul de a scoate oamenii în stradă. Există semnale din partea mai multor primari din județul Timiș care ne-au informat că timișenii vor să protesteze la adresa furnizorului de energie.
Am făcut solicitări către Ministerul Energiei, ne-au trimis echipe de sprijin de la alte sucursale ENEL din țară, însă, cu toate acestea, lucrurile nu se mișcă.

Încă de luni, 18 septembrie, prim-ministrul României, Mihai Tudose, a cerut ENEL, în cadrul Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, să acționeze pentru reluarea alimentării cu energie electrică a tuturor localităților și s-a promis că în două zile nu vor mai exista localități nealimentate în județul Timiș. Marți, 19 septembrie, premierul Mihai Tudose a cerut ENEL, din nou, în cadrul altui Comandament Județean pentru Situații de Urgență Timiș să urgenteze remedierea defecțiunilor, declarându-se profund nemulțumit de modul de intervenție al companiei.

Din informațiile primite de la primari ai localităților timișene și, de asemenea, de la cetățeni, la orice “adiere” de vânt se produc întreruperi în furnizarea curentului electric.
Cerem, încă o dată, public, companiei ENEL, să ia de urgență măsurile necesare pentru ca toate localitățile din Timiș și toți cetățenii acestui județ să beneficieze de curent electric și de condiții normale de viață pentru secolul XXI. Este intolerabil ca de trei zile, mii de locuitori ai județului să trăiască la lumina lumânărilor, și asta din cauza incompetenței ENEL.”

Semnat: PREFECTUL JUDEȚULUI TIMIȘ TIMIȘ EVA-GEORGETA ANDREAȘ
PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ CĂLIN DOBRA

LĂSAȚI UN MESAJ