Scrisoare către… Onorata Instanță!

212

(Mergem pe varianta sexului masculin şi, fiindcă nu vă ştiu numele, pentru mine fiind astfel un „acoperit”, o să vă botez Dorel)

Dragul meu,

Văd că ultimele două articole publicate de mine în Banatul Azi, „De Ce Ungaria”, „Preşedinţii Noştri”, îţi dau de furcă, nu te lasă să dormi. Comentezi îndârjit, pui istoria la bătaie, subteran eşti enervat de cele consemnate de mine referitor la Ungaria. Aproape o mânie proletară. Mai mult decât atât, pari a fi obsedat de ideea că orice notă bună dată ţării vecine ar fi, indirect, o corijenţă, poate chiar o repetenţă, pentru România. Dorele, eu aş vrea să cred că nu ai văzut în acel articol, lecturat, şi asta mă bucură, de aproape 800 de oameni, altceva decât nişte rânduri strict turistice, rezultat al unor imagini reţinute fragmentar din fuga autocarului. Îţi mai spun o dată şi asta să-ţi intre temeinic în cap. Ungaria e o ţară bine pusă la punct. Nici o clipă nu rezultă din cele scrise de mine că aş fi făcut vreo comparaţie cu România. Şi nici între istoriile celor două ţări. Ideea de duel stupid, neîntrerupt, tot timpul, există doar în capetele unor patrioţi şi români şi unguri, având în fond consistenţa magiunului, a marmeladei. Nici noi nu-i vom cotropi pe maghiari, nici maghiarii pe noi. Şefii cei mari nu ne lasă să trecem la fapte. Ca date istorice, având bătaie universală, într-un articol ce se dorea turistic, am amintit doar anii 1956, 1989. Eşti prea studiat, Dorele, ca să nu înţelegi şi motivaţia. Cât priveşte „episodul Bela Kun”, să-i spunem sumar aşa, ne face cinste dar nu-şi avea rostul în discutatul articol. Ar fi fost ca nuca în perete. Dar fiindcă ai amintit, legat de eveniment, de armata Regatului României, te-aş întreba dacă ştii cam ce s-a întâmplat, ceva mai târziu, şi cu armata în cauză şi cu Regatul? Impresionantul monument de la Pădurea-Verde ţi-ar putea spune ceva sau, deopotrivă, lecturarea cărţii „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, scrisă de Ion Ioanid. Ceva mai la vale, spre finalul articolului meu, în comentariul ce-l faci, iar dă afară patriotismul (era să scriu marmelada) din tine. Eu fiind la Budapesta vorbeam despre ea şi tu tam-nesam, scuză-mi comparaţia, exact ca un „Bulă”, vii cu Bucureştiul, numit şi „Micul Paris”. O fi fost botezat aşa în perioada interbelică, chiar a fost, cu intelectualitate franţuzită, cu „Capşa”, „Nestor”, tot felul de teatre, dar după 1945, pardon, Dorele, gata cu Micul Paris. Au apărut puşcăriile, teroarea, limba rusă, şepcile, pufoaicele, statuile lui Lenin, Stalin, bulevarde cu numele lor, cu numele lui Dej, cartiere ca Ferentari, câinii vagabonzi… Am fost elev pe vremea aceea, chiar în Bucureşti, cu domiciliul la un pas de Parcul Stalin… Ţin şi eu la ţara asta, Dorele, dar înaintea oricăror „simţiri” trebuie pus dictonul „Amicus Plato, sed magis amica veritas”… Cât despre „preşedinţi”, văd că pe cel de etnie germană nu-l digeri deloc. Pe ceilalţi, pesemne fiindcă sunt români, cu referire aici la Iliescu şi Băsescu, cu fapte şi anturaje cu tot, îi înghiţi precum şarpele Boa un şoarece de câţiva centimetri. Nu mă obliga, Dorele, să cred că eşti făcut din aceeaşi marmeladă ca ei. Cât priveşte casele lui Johannis dacă era ceva mai „grav” cu ele, n-ar fi ajuns preşedinte. Dar oricum ar fi omul, antipatic, încrezut, îl prefer cheliei lunecoase a predecesorului şi vorbelor false ale lui „Nea Ion”. Iar dacă ar medita toată România la „fizică”, nu ştiu câtă fizică s-ar şti, dar cu scrisul elementar toţi „ai noştri” s-ar pune la punct. Dorele, să nu te descurajezi, vezi-ţi de sănătate, să trăieşti mult, căci e nevoie de tine. Onorata Instanţă ţi-o spune. Şi să-mi scrii pe mai departe, cu speranţa că vei deveni un personaj de-al meu. Patriotul de marmeladă. Altfel, nici o supărare, numai bine.

Citește și: De ce Ungaria…

Preşedinţii noştri…

1 COMENTARIU

  1. Draga Mircea,

    Am ales pseudonimul „Onorata Instanta” in cinstea celui mai important premier pe care l-a avut Romania dupa 1989, o personalitate cu o verticalitate de neegalat (este inzestrat cu o coloana vertebrala pe care un matematician o poate folosi ca sa traseze perpendiculara pe planul orizontal), primul premier ce are o viziune asupra viitorului si care – antrenandu-se pentru viitor! – isi incepe discursurile inca de pe acum cu „Onorata Instanta,…”, un premier care este el insusi o lectie pentru toti cei care nu stiau unde este pozitionata fruntea Romaniei. Si acum… nemteste, pe puncte:

    1. „Văd că ultimele două articole publicate de mine în Banatul Azi, „De Ce Ungaria”, „Preşedinţii Noştri”, îţi dau de furcă, nu te lasă să dormi. Comentezi îndârjit…”
    – Am facut cate UN comentariu pe marginea fiecaruia dintre cele doua articole, asta nu inseamna ca as „comenta indarjit” sau ca „imi dau de furca”. Altcineva a avut de furca si s-a ostenit cu scrisul chiar in zilele Sarbatorilor Pascale pentru a-mi dedica un intreg cearsaf plin cu slove maiestrite, patat pe alocuri cu marmelada si magiun (de la masa de Pasti). Asta-i viata, Mircea, nu poti sa faci doar „o jumatate de comentariu” ca sa nu te alegi cu o acuzatie de „indarjire” si nici articolele din „Banatul Azi” nu spun, toate, adevaruri imuabile, nu sunt toate opere perfecte, atat de bine construite incat nu mai suporta… niciun comentariu.

    2. „Îţi mai spun o dată şi asta să-ţi intre temeinic în cap. Ungaria e o ţară bine pusă la punct.”
    – Bun, cu mine sa zicem ca (poate) se rezolva si (poate) „imi intra temeinic in cap” ca Ungaria (poate) „e o ţară bine pusă la punct”, dar cum ii convingi pe altii, mult mai importanti (state fondatoare ale Uniunii), care sunt de alta parere? Cum le bagi in cap asta statelor din Apusul Europei care s-au saturat demult sa tot strambe din nas atunci cand ceva… pute in Ungaria, ba unii (mult mai „bine pusi la punct”), deja scarbiti de cat de bine „e pusa la punct” Ungaria, cereau anul trecut nici mai mult, nici mai putin decat excluderea acesteia din Uniune, cu tot cu Orban si cu tribul lui de primitivi? In perioada recentei crize Ungaria avea probleme mai mari decat Romania (Orban a luat masuri extreme, de sorginte socialista, in privinta sistemului bancar). Am vizitat Magyarorszag-ul de mai multe ori (inca din anii ’90) si, marturisesc, nu am vibrat deloc la „estetica benzinariilor”. Hai sa nu „evaluam” o tara in functie de emotiile traite in benzinariile de pe marginea autostrazii, de acord?…

    3. „Nici noi nu-i vom cotropi pe maghiari, nici maghiarii pe noi”
    – Draga Mircea, te anunt astazi ca ungurii au facut-o demult. Si au stat cateva secole. Nu ai observat?! Mai tarziu, in 1940, ajutati de „fratii lor germani” (condusi de unul dintre „fratii lor austrieci” – lantul slabiciunilor), au reusit sa smulga jumatate din Ardeal. Pe cont propriu, desigur, este imposibil, dar cu ajutor primit din alta parte a fost (!) posibil. Ca de visat, viseaza…

    4. „… după 1945, pardon, Dorele, gata cu Micul Paris. Au apărut puşcăriile, teroarea, limba rusă, şepcile, pufoaicele, statuile lui Lenin, Stalin, bulevarde cu numele lor…”
    – Irelevant, asta s-a intamplat cu toate tarile peste care s-a asternut comunismul sovietic, si cu Romania, si cu Ungaria, si cu Polonia si cu celelalte.

    5. „Cât despre „preşedinţi”, văd că pe cel de etnie germană nu-l digeri deloc. Pe ceilalţi, pesemne fiindcă sunt români, cu referire aici la Iliescu şi Băsescu, cu fapte şi anturaje cu tot, îi înghiţi”
    – Ceilalti, de nationalitate romana, erau deja infierati cu apriga manie proletara chiar de autorul articolului, in schimb era cu totul nejustificata duiosia cu care acelasi autor il mangaia pe crestet pe minoritarul cel sarac (doar) la vorba (gangav pana la a pune sub semnul intrebarii posesia unei minime intelingente), dar harnic la fapta, care – imbinand utilul cu placutul – abordeaza ca un profesionist (cu seriozitate germana!) atat problema locativa, cat si problema nesfarsitelor vacante prezidentiale platite (involuntar) de contribuabili. Draga Mircea, prea scriai despre minoritarul tau ca si cand si-ar fi inceput mandatul de numai doua zile si ii acorzi, pentru inceput, un „carte blanche”, asa ca trebuia sa coboram cu picioarele pe pamant pentru ca – nu-i asa? – „amicus Klaus, sed magis amica veritas”.

    6. „Cât priveşte casele lui Johannis dacă era ceva mai „grav” cu ele, n-ar fi ajuns preşedinte.”
    – Aici, recunosc, am ras bine… dupa care m-am intrebat cum, Dumnezeu, a ajuns Trump (cu toate bubele lui) presedintele SUA, cum de l-au votat americanii? Vezi, Mircea, adevarul (din pacate) are „obiceiul” sa se arate la fata mai tarziu (daca nu deloc), dupa ce faptele (si alegerile) s-au consumat, ajunge incet la „masele largi populare” (cum ziceau tovarasii) sau, daca preferi, la „mesele [care] mă vrea pe mine” (cum zicea senatorul timisorean Marcu). In perioada alegerilor putini erau avizati, putini cunosteau investigatiile facute de „Rise Project”. Ulterior justitia a inceput sa descurce „lucrarea nemteasca” si a stabilit „ce si cum”, iar Iohannis (desi a beneficiat si de ultima cale de atac posibila, care nu este accesibila muritorilor de rand) a pierdut. Justitia, obraznica, a concluzionat ca acolo si-a bagat coada Necuratul si ca Iohannis nu a fost „cumparator de buna credinta”.

    7. „… oricum ar fi omul, antipatic, încrezut, îl prefer cheliei lunecoase a predecesorului şi vorbelor false ale lui „Nea Ion”.”
    – Draga Mircea, in fata acestei marturisiri nu pot decat sa-ti raspund citandu-l pe un clasic in viata: „Ghinion!”. Si adaug: poate mai multe meditatii la Fizica nu ar strica… Lasa, ca din nou te salveaza latinii: „de gustibus non disputandum est”.
    Nu gasesc ca bietul Iohannis ar fi un increzut – nu este capabil nici macar de asa ceva. Este doar – cum se spune in limbaj popular – „tamaie”, „facut gramada”, ii lipsesc cu totul calitatile de lider. Daca ar fi inofensiv ca apa sfintita ar fi inca bine, dar Iohannis este principalul vinovat pentru degringolada in care se afla de doi ani principalul partid de opozitie si pentru esecul acestuia de la alegerile parlamentare – a vrut sa pastreze cu orice pret in mainile lui (el, un nepriceput) controlul asupra partidului prin impunerea in pozitia de lider a unor cozi de topor gen Gorghiu, Turcan… Spre deosebire de Iohannis, Basescu avea, macar, darul inteligentei si cunostea functionarea statului, Iliescu, la fel.

LĂSAȚI UN MESAJ