Schimbare de strategie. Migranții încep să treacă și Dunărea, cu barca! Nu mai vin direct în Banat!… VIDEO

104

Poliţiştii de frontieră au descoperit un grup format din șase cetăţeni irakieni și doi sirieni, dintre care patru minori, care a trecut fluviul Dunărea cu două bărci, încercând să intre ilegal în România.

În baza unor informații obținute la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, judetul Dolj, în ziua de 20 septembrie 2016, ora 18.30, au fost depistate și reținute, în apropierea malului românesc al fluviului Dunărea, opt persoane din care patru adulți și patru minori, care nu își justificau prezența în zonă și care nu erau vorbitori de limba română.
Persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreț pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni (trei bărbați, o femeie și patru minori), cu vârste cuprinse între 4 și 33 de ani.

Aceștia au declarat că au plecat din țările de origine cu intenția de a ajunge în Austria, fapt pentru care au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria, contra unor sume cuprinse între 2.000 şi 3.500 de dolari de persoană.
Migranţii s-au deplasat pe traseul Turcia – Bulgaria și au fost cazați într-un hotel din Sofia. Ulterior, au fost preluaţi de un cetăţean bulgar, care i-a transportat la malul Dunării, cu un autovehicul şi i-a îmbarcat în două ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care au traversat fluviul Dunărea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ