Scheletul din debara

145

Ceva se întâmplă cu această lume, pe zi ce trece tot mai năucă și mai lipsită de carnalitatea bunei cuviințe?!

Un soi de taifun îmbâcsit de mirosuri pestilențiale bântuie periodic planeta, răscolind nu doar vintrele, așa-zicând anatomice ale locuitorilor ei, ci — mai ales — sufletele și mințile acestora. În locuri și în teritorii, cândva ferite solid de tentația ieșirilor în decor de toate nuanțele, întâlnim, astăzi, gesturi și figuri care te fac să te gândești că celebra „corabie cu nebuni”, imaginată de un scriitor onorabil, prinde plenar vânt la pupa!

Lumea toată, cu excepțiile de rigoare, de bun augur, clocotește precum o locomotivă cu aburi scăpată de la manșă de niște bieți mecanici căzuți adânc în patima unei beții fără de leac.

Semnele acestei debranșări de la postura firescului și a vieții așezate răsar, în vremea din urmă, de mai peste tot.

Peste Ocean, bătrânul roșcovan de la Casa Albă, Donald Trump, tocmai a rupt acordul nuclear semnat de — ce-i drept — mult prea pacifistul în toate cele, Obama, acum vreo trei ani, cu Iranul.

La braț cu impetuosul Bibi Netaniahu, fostul patron de cazinouri din Atlantic City pare decis să retraseze o nouă ordine mondială, dându-i fiori, prin impulsivitatea și arțagul cu care bate obrazul tuturor liderilor lumii, până și bătrânului strateg Kissinger.

Dincoace de Ocean, liderii de facto ai tot mai străveziei Uniuni Europene, Macron, Merkel și Teresa May, aflată încă cu jumate de trup în Vechea Europă, se declară întristați de gestul gamblerului de la Washington și plâng cu sughițuri pe umerii bunului Ayatolah de la Teheran.

Văduvită crunt de politicieni autentici, cu școala politică și de valori intelectuale la zi, din tagma răposaților Mitterrand, Kohl, Thacher, Uniunea Europeană de acum pare un soi școală de cartier, condusă de niște directori gângavi, cu nimic mai răsăriți decât elevii nătângi pe care se presupune că îi învață câte ceva la cursurile de dimineață.

Deasupra acestor „bolnavi care ne guvernează” pândește chipul suav și bălai, când încruntat, când palid precum lama cuțitului de stepă, al șefului „orchestrei” de la Kremlin, țarul de ieri, de azi și de mâine, Vladimir Putin.

La adăpostul unui nou mandat de șef absolut al Maicii Rusia, Putin respiră din nou liniștit, acum, când prețul barilului de petrol crește peste noapte precum mercurul în termometrele din Siberia într-o noapte de ianuarie.

Dar, mai ales, atunci când vede cu ce parteneri politici are de-a face atât prin Vechea Europă, cât, mai cum seamă, pe malurile calme, încă, ale Potomacului.

Cât despre aceia care mai caută vreun dram de bune practici și de viață servită cu tihna vremurilor de odinioară prin alte părți de lume, prin Estul neliniștilor noastre, de pildă, orice popas prin patria lui Dragnea, Dăncilă ori Ludovic Orban devine adjuvantul perfect pentru somnul de veci al rațiunii!

Nicăieri altundeva, cu siguranță, nu te poți simți mai obosit de viață și mai călărit de sindromul oamenilor-fantomă, ca pe aceste inclasabile meleaguri ale marginii nu doar de Europă, ci de lume, înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ