6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

SCANDALOS! Curtea de Apel Timişoara a “iertat” doi poliţişti şpăgari, care aveau condamnări grele pentru luare de mită!

O decizie controversată a Curţii de Apel Timişoara a trezit interesul Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM, după ce doi poliţişti condamnaţi la închisoare pentru luare de mită au fost absolviţi de orice vină, fiind achitaţi.

Hotărârea din apel este cu atât mai interesantă, cu cât instanţa de fond i-a condamnat pe cei doi agenţi de poliţie la câte 6 ani, respectiv 5 ani de închisoare, stabilind că aceştia ar fi primit bani şi două aparate de cafea pentru nu amenda un conducător auto.

Balanța achitării a fost înclinată decisiv de judecătoarea Anca Nacu, care a intrat în complet de divergeță cu Florentina Pârvu, după ce, în completul iniţial, Flavia Florenţa, soţia şefului DIICOT Timişoara, nu a fost de acord cu iertarea șpăgarilor şi a făcut opinie separată.

“Admite apelurile declarate de inculpaţii Panda Cornel Sorin şi Belei Adrian împotriva sentinţei penale nr. 397 din 12 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 1373/108/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: Reduce cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţă inculpatului Panda Cornel Sorin pentru infracţiunea de luare de mită de la 6 ani la 4 ani. Reduce cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţa inculpatului Belei Adrian pentru infracţiunea de luare de mită de la 5 ani la 4 ani. Achită pe inculpaţii Panda Cornel Sorin şi Belei Adrian, pentru săvârşirea infracţiunii de „fals intelectual”. Menţine în rest sentinţa penală apelată”, a decis în minoritate Flavia Florenţa.

În schimb, Anca Nacu şi Florentina Pârvu au considerat că se impune achitarea poliţiştilor din Arad, sub pretextul lipsei probelor care să-i incrimineze.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în dimineaţa zilei de 5 mai 2015, în jurul orei 6, în timp ce poliţiştii Cornel Panda Cornel şi Adrian Belei îşi exercitau atribuţiile de serviciu, au oprit în trafic un microbuz care transporta aparate de cafea marca Saeco. După ce au verificat actele transportului, cei doi poliţişti s-au dus la Secţia de Poliţie din Micălaca împreună cu şoferul microbuzului. Aici, oamenii legii au primit două aparate de cafea Saeco şi 50 de lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Cei doi poliţişti au fost reclamaţi pentru fapta lor chiar de către şoferul microbuzului.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Vio Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :