Satul de marmură din vestul țării, unic în lume. Mai are un singur locuitor

1383
În Ţinutul Pădurenilor, din judeţul Hunedoara, există un sat unic în lume care are drumurile pavate cu marmură, biserica realizată din blocuri de marmură şi, chiar fundaţia multora dintre casele existente, este tot din marmură.
”Satul de marmură”, așa cum a fost denumit satul Alun, mai are un singur locuitor. Este unic în România. În urmă cu 40-50 de ani, satul avea peste 100 de case locuite, ultima casă fiind cea cu numărul 104, care a fost ridicată în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
Localnicii din aşezările învecinate îi spun “satul înmărmurit”, datorită faptului că tinerii au luat drumul Hunedoarei, iar odată cu închiderea carierei de marmură de la capătul satului, şi restul locuitorilor au început să migreze, la ora actuală în sat mai existând un singur locuitor, care a rămas nedezlipit de Alun. Se numește Gheorghe Gheorghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara. Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii. Satul era plin de viaţă, hore şi nedei“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.
Drumul de marmură are 10 km, traversează tot satul şi se opreşte la marginea pădurii, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani. Satul Alun din Munţii Poiana Ruscă este aşezat într-un peisaj pitoresc, care pare desprins din poveşti şi basme, la ora actuală fiind doar o oază de linişte pentru cei mutaţi la oraş, care se întorc aici pentru a-și petrece sfârşitul de săptămână.
Mihaela Păunescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.