Sărbătoare transformată în bâlci la Radna

815

Este o zi sfântă, creștinii – atât cei ortodocși, cât și catolici – sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută și ca Sfânta Marie Mică. Bisericile s-au umplut, iar pe lângă lăcașele de cult roiesc tot felul de comercianți dornici să dea lovitura, financiară, tocmai în această zi sfântă, profitând de faptul că românul este evlavios și darnic în astfel de zile.

radna-1

Dar, cum se întâmplă mereu, nu toți comercianții respectă regulile. Mănăstirea Maria Radna a devenit astăzi, la fel ca și în urmă cu trei săptămâni, când am sărbătorit Adormirea Maicii Domnului, unul dintre principalele puncte de atracție din județ. Sute de oameni participă la slujbă, iar alte câteva zeci de comercianți își vând produsele la tarabele din jurul mănăstirii, iar printre ei au apărut… inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică.

Dacă în 15 august, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, comercianții au fost controlați și, unii dintre ei, amendați de inspectorii de la Direcția Sanitar Veterinară, astăzi mulți dintre negustori au umblat la buzunar, fiind amendați de cei de la Direcția de Sănătate Publică.

Temperatura de afară este de peste 20 de grade Celsius, dar asta nu i-a împiedicat pe vânzătorii ambulanți să lase dulciurile și carnea descoperite, în plin soare. Dulciurile sunt învelite în pungi și ținute la… bronzat, iar carnea nu este ținută nici ea în cele mai bune condiții.

Au fost și negustori cinstiți. Unii dintre comercianți și-au expus marfa în vitrine, iar inspectorii chiar nu au avut ce să obiecteze.

radna-7

Sursa: Special Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.