Saracens rămâne fără căpitan înaintea partidei cu Stade Francais

147

SCM Timișoara Saracens a rămas fără căpitanul ei chiar în preziua confruntării cu Challenge Cup. Accidentat până în tomană, Stelian Burcea și-a anunțat plecarea de la club după 7 ani încununați cu 7 trofee.

Campioana se pregătește pentru ultima reprezentație acasă din Challenge Cup, partida cu Stade Francais de sâmbătă. O face însă fără căpitan, Stelian Burcea anunțându-și plecarea din Ronaț la finalul perioadei de indisponibilitate. Venit la RCM în anul 2010, flankerul a fost părtaș la toate succesele celei mai bune echipe românești din rugby. A pus umărul la câștigarea a trei titluri, a trei Cupe ale României și o Cupă a Regelui. Însă după 7 ani a venit vremea unei alte provocări, mai aproape de casă.

”E important să pleci cu capul sus, să știi în sinea ta că ai făcut tot ce ți-a stat în putință și te-ai dăruit 100% echipei la care ai jucat. În toți acești ani pe care i-am petrecut la Timișoara au fost și momente frumoase, și momente grele. Cred că a fost cea mai bună perioadă din cariera de sportiv. Sunt foarte mândru că am ridicat toate trofeele cu care am jucat pe masă, sunt foarte mândru că am făcut parte din acestă echipă, iar această echipă a avut încredere în mine, ca lider, căpitan și jucător.

Pe viitor ne vom întâlni cu siguranță ca adversari, acum trec printr-o perioadă mai dificilă, din cauza accidentării, dar cu siguranță îmi voi relua cariera de jucător”, a sunat mesajul lui Burcea. Oficialii lui Saracens i-au făcut o surpriză rugbistului de 33 de ani și l-au anunâat că va fi primul înscris în ultima găselniță a grupării din Ronaț: Hall of Fame-ul clubului.

Cu Burcea doar spectator, Saracens înfruntă sâmbătă, de la ora 14, pe Stade Francais Paris, în penultima rundă din cadrul grupei a 5-a din Challenge Cup. Jocul a stat sub semnul incertitudinii din cauza stării înghețate a gazonului. Eforturile gazdelor de a porni instalația de încălzire premcum și temperaturile peste zero grade din cursul zilei de vineri par să fi înclinat balanța și condițiile de joc să devină regulamentare. Intrarea spectatorilor este ca de obicei. Meciul este de asemenea televizat și de DigiSport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.