Saracens își învinge rivala în startul stagiunii, 19-12

77

Campioana a pornit perfect în noua ediție a Superligii la rugby. Victorie cu 19-12 pentru SCM Timișoara Saracens în fața eternei rivale, CSM Știința Baia Mare în derby-ul etapei a doua.

Cea mai bună echipă din țară și-a demonstrat superioritatea încă din primul meci oficial al campionatului. Saracens a învins ”zimbrii” maramureșeni cu 19-12 în prima încleștare tare a stagiunii. O victorie cu atât mai importantă cu cât a fost obținută cu multe absențe importante și nu în ultimul rând a constituit primul duel al verii pentru roș-negrii.

Gazdele au acuzat mai tare șocul provocat de căldura mare și au pornit mai slab disputa. Vali Calafeteanu a ratat două penalități înainte ca Baia Mare să deschidă scorul printr-o penalitate semnată de Ratu. Tot fundașul oaspeților avea să mai puncteze pe tabelă până la pauză în două rânduri. Mai întâi printr-o altă penalitate, iar înaintea pauzei dintr-un dropgol.

Revirimentul timișorenilor a venit odată cu partea a doua. Eseul lui Cătălin Fercu trasformat de Calafeteanu au readus-o în joc pe campioană cu 20 de minute rămase de jucat. Saracens a trecut în frunte prin încercarea lui Drenceanu transformată de Fercu câteva minute mai târziu, iar nou-intratul Zaharia a pătruns în terenul de țintă advers cu cinci minute rămase pe ceas. Fercu pus pe tabelă cele două puncte suplimentare și soarta partidei era jucată.

Oaspeții au avut ultimul cuvânt, același Ratu a transformat o penalitate în ultimele secvențe care le aduce oaspeților punctul bonus defensiv. Scor final 19-12 pentru Saracens.

Grainger Heikell a început meciul cu echipa: Militaru, Căpățână, Mariș – Popârlan, Drenceanu – Rus, Morrison, Burcea – Calafeteanu, Rose – Lemnaru, Popa, Tangimana, Moala – Fercu. Au mai jucat: Aholelei, Rădoi, Pungea, Ianuș, Umaga, Pretorius, Zaharia, Mureșan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.