Sancțiuni drastice pentru șoferii care au parcat pe pistele de biciclete. Și tot nu se potolesc…

1171

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat în aceste zile pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care au oprit sau staționat cu autovehiculele pe pistele de biciclete nou amenajate de Primăria Municipiului Timișoara în zona centrală, și în special pe pistele de pe str. Gheorghe Lazăr.

Astfel, în acest week-end, au fost aplicate numai pe această stradă un număr de 27 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care și-au parcat mașinile pe pista special amenajată pentru circulația vehiculelor pe două roți.

La nivelul municipiului, în luna august au fost aplicate peste 120 de sancțiuni conducătorilor auto care au fost depistați cu mașinile pe pistele de biciclete din oraș, în unele situații autovehiculele fiind și ridicate.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor.

Sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea pe pistele pentru bicicliști sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.

Persoanele care observă autovehicule parcate pe pistele amenajate în oraș pentru circulația bicicliștilor pot sesiza aceste aspecte la numărul de telefon special înființat 0356.913.

2 COMENTARII

  1. evident ca nu se potolesc, folosesc acelasi raspuns…. ” daca nu avem parcari, unde sa parchez” .
    Ideal ar fii sa luam modelele altor tari si sa folosim din ce mai mult bicicletele prin oras iar masinile sa le folosim pentru drumuri lungi…. bine acum…visez si eu…speranta moare ultima

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.