Să testăm semafoarele! De astăzi intră în probe sistemul inteligent de trafic management

972

Sistemul inteligent de trafic management al Timişoara a fost băgat în priză. Mai exact, de marţi, 5 iulie, se fac teste pentru a vedea cum funcţionează noile semafoare care au împânzit oraşul. Prima intersecţie unde veţi da de semafoare funcţionale este cea dintre bulevardul Take Ionescu şi strada Aurel Popovici.

Potrivit autorităţilor locale, timp de 4 luni se vor face mai multe probe pentru ca apoi sistemul să fluidizeze traficul singur, acesta adaptându-şi parametrii la valorile reale de pe străzile oraşului.

„Avem încă 4 luni la dispoziţie (până în octombrie) pentru ca sistemul să autoînveţe din traficul real al Timişoarei. Sistemul nostru este unul evoluat, adaptiv. Nu are parametri prestabiliţi. Ei se ajustează pe măsură ce sistemul cunoaşte traficul real din oraş, acea mulţime de camere video transmit în permanenţă sistemului de control informaţii privind situaţia reală de pe diverse artere. Este conceput astfel încât paramentrii să se modifice dinamic în timpul funcţionării, astfel încât să se ajungă la valorile ce asigură optimul. Nu poţi avea undă verde peste noapte din momentul în care softul este funcţional, este nevoie de etapa aceasta de învăţare care să asigure optimul”, a explicat edilul şef.

Proiectul sistemului de management al traficului prevede montarea de semafoare în 44 de intersecții, modernizarea a 90 de intersecții, montarea de 230 de camere de supraveghere în 134 de locaţii, dar şi amplasarea a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu. Obiectivul este realizat prin fonduri europene, iar valoarea proiectului este de 25,6 milioane de lei.

Iată programul testelor sistemului de trafic management:

       
Nr. Crt. Intersecția Ziua Data
1 Take Ionescu – Aurel Popovici 1 05.07.2016
2 Take Ionescu – Filipescu
3 Take Ionescu – Dimitrie Gusti (Inspectoratul de Poliție) 2 06.07.2016
4 Take Ionescu – Înfrățirii
5 Take Ionescu – Enric Baader 3 07.07.2016
6 Simion Bărnuțiu – Samuil Micu
7 Simion Bărnuțiu – Renașterii 4 08.07.2016
8 Gheorghe Adam – Trecere pietoni la spital
9 Avram Imbroane – Mihail Kogălniceanu 5 11.07.2016
10 Dacilor – Splaiul Peneş Curcanul
11 Dacilor – Nistrului 6 12.07.2016
12 Dacilor – Mihalache – Ștefan cel Mare
13 3 august 1919 – Episcop Lonovici 7 13.07.2016
14 3 august 1919 –  Splaiul Nistrului
15 Revoluției din 1989 – Nicu Filipescu 8 14.07.2016
16 Revoluției din 1989 – Constantin Loga
17 Revoluției din 1989 – Eminescu – Goldiş 9 15.07.2016
18 Proclamația de la Timișoara-Francesco Griselini
19 Proclamația de la Timișoara – Augustin Pacha 10 16.07.2016
20 Sf. Ioan – trecere pietoni in Piața Eliade
21 Republicii – Paris 11 17.07.2016
22 Bd. 16 Decembrie 1989 – Gh. Doja
23 Piața Mocioni 12 18.07.2016
24 Carol I – Ion Ghica
25 Carol I – Iancu Văcărescu 13 19.07.2016
26 Bd. 16 Decembrie 1989 – Iancu Văcărescu
27 Bd. 16 Decembrie 1989 – Al. Odobescu – Ion Ghica 14 20.07.2016
28 Aleea F.C. Ripensia – Trecere pietoni Cămin 19C
29 Joszef Preyer – Mangalia 15 21.07.2016
30 Joszef Preyer – Crizantemelor
31 Joszef Preyer – Căpitan Damşescu 16 22.07.2016
32 Ion Barac – Bd. Dâmbovița
33 Dâmbovița – Ana Ipătescu 17 23.07.2016
34 Calea Șagului – Bujorilor
35 Calea Șagului – Ana Ipătescu 18 24.07.2016
36 Piața Iuliu Maniu 19 25.07.2016
37 Calea Șagului – Ioan Rusu Șirianu 20 26.07.2016
38 Calea Torontalului – Călan
39 Oituz – Calea Al. I. Cuza – Gheorghe Dima (Piața Mărăști) 21 27.07.2016
40 Michelangelo – I.C. Brătianu 22 28.07.2016
41 I.C. Brătianu – Grozăvescu 23 29.07.2016
42 Michelangelo – Acad. Alexandru Borza
43 Calea Martirilor – Martir Ioan Stanciu 24 30.07.2016
44 Nemoianu – Liviu Gabor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ