Să nu-ți faci chip cioplit, mai bine unul turnat în bronz

279

Cum poate deveni cineva celebru? Calea mai lungă și mai anevoioasă este cunoscută de toată lumea. Prin fapte de arme deosebite, fapte culturale remarcabile, opere de binefacere de tot soiul. Se mai poate folosi și istețimea minții la nevoie. Scornește omul o teoremă, o lege sau o formulă chimică mai ceva decât cea a polimerizării strereospecifice a izoprenului și gata notorietatea. Cu armele nu prea mai ai ce face în afară de reglat conturi prin cluburile rău famate. Să ieși în față pe calea culturii e cam greu și nu stă la îndemâna oricui. Teoremele s-au cam epuizat încă de pe vremea lui Pitagora. Iar cercetătorii în domeniul cauciucului au o viață cam grea. Pe unii savanți de renume mondial i-a terminat igrasia unui perete de cazarmă din Târgoviște.

Așa că bietul muritor ce ar vrea să-și schimbe soarta și să devină nemuritor ce poate face? Dacă nu ești din clanul lui Duncan MacLeod iar e greu. Dar și alte clanuri băștinașe sau pripășite pe meleagurile noastre au găsit soluția. Îți comanzi o statuie impozantă sau măcar un bust dintr-un material cât mai nobil și gata, ești celebru, măcar pe bucățica ta de stradă.

FSCN0033La poarta unei clădiri de birouri de pe bulevardul Simion Bărnuţiu din Timişoara ești întâmpinat de Ioan. Un om impozant din bronz ce aduce vag cu figura lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar parcă puțin mai simpatic decât celebrul politruc. Ca să se evite orice urmă de confuzie dedesubt apare și o inscripție cu litere aurite, care nu face decât să adâncească mai mult misterul. Curiosul află că personajul este „Ioan – fondatorul clădirii” și mai jos anii între care a viețuit repauzatul, 1962-2011. Oricine trece pe acolo face un calcul mintal simplu și spune în sinea lui „Săracul … nici nu a fost așa de bătrân!”

Că e o statuie cu acte în regulă sau ba, nu prea se poate ști cu exactitate. Probabil că nimeni nu s-a ostenit să ceară vreo aprobare. Adevărat este că nimeni nu a băgat în seamă până recent „monumentul”. Că nu este amplasat de câteva zile, ci potrivit vecinilor din cartier, de cel puțin doi ani. Nu a fost nimeni curios din lista de inspectori și băgători de seamă bugetari, să afle prin ce mai este cunoscut „fondatorul”. Sau doar faptul că a fondat o clădire este suficient. Unii investesc, clădesc, proiectează sau edifică un imobil. La alții este suficient să „fondeze” și gata, memoria veșnică este asigurată.

În spațiul balcanic românesc nici nu e așa de mare lucru să-și faci statuie din timpul vieții. A mai comis-o chiar și marele Victor Eftimiu. Fiind scriitorul mai boieros din fire s-a gândit să-și instaleze în Parcul Cișmigiu un bust. Era un cadou ce și l-a făcut la o aniversare. Bine, nici sculptorul nu era un fiecine. Era chiar Dimitrie Paciurea, ce din respect pentru poet sau stimulat cu bani mulți, l-a imortalizat într-o creație celebră. După ce s-a umplut de ridicol și de bancurile contemporanilor, poetul Eftimiu parcă nici nu voia să se despartă de bust. Așa ca și-a luat chipul cioplit și l-a mutat doar câțiva metri mai încolo, în curtea imobilului în care locuia. Se spune că actrița Agepsina Macri, soția scriitorului, își trimitea slujnica să mai curețe din când în când bustul din fața casei: „că iar au spurcat blestemații ceia de porumbei pe conașul!”

Dar la noi în urbe e treaba Direcţiei Judeţene de Cultură Timiş să deslușească ițele „fondatorului Ioan”. Ar fi foarte posibil ca în lipsa unui nume de familie să fie o legătură cu un alt Ion celebru și tot cu nume scurt. „Ion de la Oravița”, cum este cunoscut de specialiști, a trăit cu 14 000 de ani in urmă. Probabil a fost cel mai vechi homo sapiens din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ