Să exorcizăm bine!…

838

Citeam zilele trecute despre o decizie a Sinodului Bisericii Ortodoxe, care a hotărât să condamne „genul spectaculos al unui misticism bolnăvicios, după care lumea neîmbisericită se dă în vânt, şi pe care unii slujitori încumetă să-l practice”. Pe scurt, biserica a decis să condamne practicarea exorcizării, contrar normelor canonice, de către persoane care nu au binecuvântarea cuvenită şi nu corespund rigorilor morale. Iar la final, Sinodul dispune ca aceste practici să fie coordonate de episcopii eparhioţi, iar duhovnicii încuviinţaţi să săvârşească astfel de slujbe să fie selectaţi cu minuţiozitate.

Nefiind o persoană foarte bisericoasă, am trecut destul de repede peste ştire, singurul gând care mi-a venit pe moment fiind legat de seria de filme „Exorcistul”, de o calitate destul de îndoielnică. Iar ulterior – parcă parafrazând un „gânditor”, autor al unor „maxime” celebre de genul „iarna nu-i ca vara” – mi-a adus aminte de celebra urare „Să trăiţi bine!”, care, în cazul nostru devine un îndemn adresat preoţilor: „Să exorcizăm bine!”.

Aici s-a produs însă un declic şi am realizat că, de fapt, putem trage multe învăţăminte. Nu că nu ar trebui să ascultăm întotdeauna ce spune spune popa. Ar trebui, cu tot blamul aruncat în ultima perioadă asupra unora din reprezentanţii bisericii, dar în acest caz în mod special.

Simt nevoia să mă explic de ce consider acest caz mai special. În primul rând, pentru că biserica a ajuns la concluzia că o practică dăunătoare trebuie eliminată, chiar dacă aceasta se bucură de o largă popularitate în rândul celor mulţi şi… neîmbisericiţi. De asemenea, că nu trebuie să facem neapărat spectacol, de dragul mediatizării, atunci când e vorba de lucruri serioase. Mai mult, chestiunile serioase nu trebuie lăsate pe mâna celor care nu sunt pregătiţi şi „selectaţi cu minuţiozitate”. Şi, nu în ultimul rând, faptul că pot fi pregătiţi oameni chiar şi pentru astfel de domenii, pentru care nu există manuale, nu există şcoli, nu există profesori, există doar credinţă şi dorinţa de a face bine.

Oare cum ar fi să putem extrapola aceste concluzii la nivelul întregii societăţi, nu doar al bisericii. Cum ar fi să eliminăm şi noi, printr-o decizie, practicile dăunătoare care se bucură de popularitate: corupţia, şpaga, hoţia, promisiunile electorale care rămân simple promisiuni, ipocrizia, fuga de răspundere. Cum ar fi să nu mai vedem spectacolul mediatic de la DNA care nu se finalizează şi cu recuperarea prejudiciului. Cum ar să nu mai vedem subcultura promovată pe canalele de media. Cum ar fi să avem oameni pregătiţi şi „selectaţi cu minuţiozitate” în Guvern, în Parlament, în administraţia locală, în instituţiile statului. Cum ar fi să încercăm să fim mai buni, mai pregătiţi, fiecare în domeniul lui, iar atunci când facem ceva, să ne dăm silinţa să facem cât mai bine.

Ce ar fi necesar ca să putem realiza toate acestea? Probabil, aşa cum spuneam mai sus, luând exemplul bisericii, puţină credinţă şi dorinţa de a face bine. Şi fiindcă tot vorbeam de biserică, poate nu ar trebui să uităm că, aproape 2000 de ani, ne-au fost suficiente 10 legi simple (putem să le spunem şi porunci). Problemele au început când nu le-am mai respectat. Aşa că, probabil, avem nevoie de o exorcizare în masă. Noroc că avem oameni pregătiţi…

LĂSAȚI UN MESAJ