Să dăm… cuie la statuie

313

Păi noi n-avem în Timișoara un erou bănățean călare pe un cal, cu sabia ridicată la cer, dar punem pe post de statui tot felul de… ciudățenii? Punem un Superman ca vai de capul lui, juma de buletin, și urât, pe deasupra, chiar în buricul cetății, când pe malurile Begăi s-a născut însuși marele Tarzan?

Ridicăm pe soclu o Evă cam boccie și un șarpe ce nu-i șarpe, când puteam să plantăm acolo un… măr? Pur și simplu un măr, un pom cu ramuri, adică. Aveam și verde, aveam și flori primăvara, fructe – toamna, dar și simbol. Păi când vezi mere, nu te gândești imediat la păcate, la Adam și Eva, la șarpe? Nu era mai subtil astfel? Ce frumos ar fi fost să mergi, așa, pe Eugeniu de Savoya, și să te trezești în mijlocul străzii cu un măr falnic, răsărind dintre pietrele cubice… Ce omagiu mai interesant adus vieții? A, da, ar putea fi un trandafir uriaș, chiar în Piața Victoriei, ca să se știe că aici a fost, este și va fi Orașul Florilor. Ori un superb buchet de trandafiri, aurii, din bronz, chiar la intrarea în Parcul Rozelor.

Dar nu, municipalitatea vrea monumente din astea, moderne, de te doare capul. Auzi, De-a telefonul! Ați văzut-o, dragi concetățeni? Nu doar că băiatul ăla n-are și el un telefon ca lumea la ureche, ci doar se face că are, dar mai e și ciuruit. Băiatul are bucăți lipsă. Nu putea face artistul un om ca toți oamenii, fără găuri? Sau n-au mai fost bani? A, pentru asta nu mai sunt bani! Păi să punem de-o chetă, să umplem golurile alea sinistre, că ne facem de râsul lumii!

De ce nu s-a organizat un referendum pentru statuile astea din centrul istoric? Să voteze fiecare timișorean ce statuie vrea. Așa, poate am fi avut și noi o Coloană a infinitului mai înaltă decât aia de la Târgu Jiu. Nu, n-ar fi fost în regulă: Brâncuși a fost oltean, iar nouă nu ne plac oltenii. Sau poate că s-ar fi votat vreo Himeră de-a lui Dimitrie Paciurea. O, ar fi ieșit cu fluierături și mai ascuțite, căci Paciurea a fost bucureștean get-beget, iar miticii sunt inamicii noștri încă de la Unire. Dar dacă s-ar fi câștigat o sculptură de George Apostu? Dumnezeule mare, asta ar fi fost de neimaginat! Apostu e născut în județul Bacău, iar în Banat moldovenii nu mai au ce căuta, că ne-au atins fibra.

Ce s-o mai lungim, trebuia făcută măcar o lucrare de artă despre noi, cei de aici. Un monument intitulat, de exemplu, Joc de doi. Așa, ca la rugile noastre. Iar monumentul să reprezinte un bănățean falnic, în țoalele lui populare, ținând de mijloc o fată mândră, tot populară, ce-l privește topită în ochi. Iar el se uită peste ea, pe deasupra ei, înspre viitor, ba chiar mai departe. E, asta de ce nu s-a putut face? În schimb, s-a montat Marea piramidă! Piramidă la Timișoara… Păi da, se asortează cu palmierii. Sau sculptura Coajă de om. Domnule, nu putea să-i spună, simplu, Om? Sau OMUL? Și să facă un domn distins, îmbrăcat frumos, așa, ca un… italian pe corso. Artiștii ăștia sunt ceva de groază!

Dar, în definitiv și la urma urmei, statui ne trebuiau nouă în Timișoara? Nu avem și așa destule necazuri pe cap? Ia uite ce scandal a ieșit acum! Păi nu-ți vine să dai… cuie la statuie? Ba să dai!

8 COMENTARII

  1. dupa titlul editorialului, inainte de numele autorului, formularea ‘de catre’ poate fi si ea o referinta pentru culturalismul european spre care tindem?

  2. ai uitat de Lupoaică, domnule poet…aia care egzistă îi oleacă cam sărăcuță, cam pe-un sfert din original…plus că e coclită rău de cînd ne-o dădură broscanii cadou. să se facă, domle o lupoaică de cinșpe metri, doăzeci-trizăci tone de alamă curată să se-mbucure și cocălarii care tind să devină majoritari în orașul rozelor

  3. …DOMNULE SERBAN!!!
    ….mie, k oltean de Severin mi-a venit in neuron` den dotare ca cel mai bine ar fi fost la Cimisoara o statua a lu Pavel Cneazul…sau, cum spunea un cetitor de-al dvs. mai de dinaintea mea…pasarea Phoenix…au pasarea Kalandrinon…au chiar trupa de feonicsi cantand si sunetul sa insotzeasca statua respectivaaaa…oricum, pana la urma mia mi-a placutara mult di tot textulu dvs…avetzi nervii nerovosi cand va inervatzi…o seara buna si numai de bineeeee!!!!!….ah, uitai!!!!….LA MULTZI ANI!!!… DRAGOSTE SI GOGLOGANI!!!!….PAM PARARIMPA PAM-PAM!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ