S-a inventat salteaua inteligentă care te anunţă când te înşeală partenerul

237

O saltea inteligentă concepută în Spania se conectează la smartphone prin intermediul unei aplicaţii şi îi poate spune utilizatorului câte persoane se află în pat la un moment dat şi dacă în dormitor are loc o activitate „suspectă”.

Salteaua „Smartress” costă 1.500 de euro şi are o garanţie de cinci ani. Produsul dispune de 24 de senzori încorporaţi, ascunşi în arcuri, care îl alertează pe proprietar, via internet, dacă în patul conjugal se întâmplă ceva suspect.

„Lover Detection System”, de care dispune salteaua, foloseşte o hartă 3D pentru a arăta, în aplicaţie, pe care zone ale saltelei este exercitată cea mai mare presiune şi ce tip de mişcare se petrece acolo, în timp real.

La exterior, salteaua arată ca oricare alta, aşa că poate fi instalată fără ca partenerul de viaţă să ştie despre ce este vorba.

Potrivit site-ului de aventuri extraconjugale Ashley Madison, în Madrid oamenii îşi înşală cel mai des partenerii. Pe locul doi, la mică distanţă, se situează Londra.

Sursa: go4it.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.