S-a identificat cauza morţii peştilor din Caraş

571

Autorităţile din Caraş-Severin au acţionat de urgenţă în cazul peştilor morţi de pe pârâul Jam, sau Crivaia cum este el cunoscut de localnici. Potrivit reprezentanţilor Apelor Române Banat poluarea accidentală a fost stopaă. Se pare că ete vorba despre îngrăşăminte naturale care au ajuns în apă în loc să fie împrăştiate pe câmp. Dejecţiile au ucis peştii.

“Prin angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, zona a fost inspectată de urgenţă, constatându-se mortalitatea piscicolă sesizată, şi au fost recoltate probe de apă din pârâul Jam, dar şi din pârâul Vicinic, în care acesta se varsă, pentru efectuarea analizelor de laborator. În urma inspecţiei pe teren şi a analizelor efectuate s-a confirmat că este vorba despre o poluare accidentală doar pe pârâul Jam, a cărei cauză este o deversare accidentală de dejecţii de la o fermă de vaci.

Poluarea accidentală s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor, respectiv firma poluatoare a aplicat fertilizantul natural prin pompare cu ajutorul unui furtun rămas nesupravegheat, motiv pentru care aproape întreaga cantitate de dejecţii lichide, aproximativ 2000 mc s-au scurs în canalul ce debuşează în emisarul Jam (Crivaia), cauzând mortalitatea piscicolă”, transit autorităţile.

Ca măsură de urgenţă, unitatea poluatoare a blocat scurgerea apei din canal în pârâul Jam, prin crearea unui baraj din pământ pentru obturarea scurgerii dejecţiilor lichide în pârâu. ABAB a stabilit ca măsură urgentă recuperarea prin vidanjare a dejecţiilor din canal şi aplicarea acestora pe terenurile administrate de firma poluatoare, conform prevederilor Planului de Fertilizare in vigoare.

“ABA Banat a sancţionat firma cu o amendă de 40.000 lei pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor, privind modul de evacuare a apelor uzate. Totodată, ABA Banat poate confirma că nici pe pârâul Vicinic şi nici pe râul Caraş nu se constată vreo deteriorare a calităţii apei care să confirme că acestea ar fi fost poluate accidental, prin urmare nu se poate vorbi despre nici o undă de poluare care să atingă măcar graniţa cu Serbia”, a spus dl. Titu Bojin, directorul ABA Banat.

La această oră, reprezentanţii ABAB sunt pe teren pentru a verifica modul de finalizare a măsurii impuse, de către unitatea poluatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.