S-a decis! Bănățenii și românii din întreaga țară nu vor mai circula liber în acest stat!

2982

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor între statele membre ale Uniunii Europene şi Marea Britanie se va încheia în luna martie a anului 2019 şi va fi instituit un nou sistem pentru imigranţi, a declarat joi ministrul britanic pentru Imigraţie, Brandon Lewis, relatează site-ul BBC News.

„Este o simplă chestiune de fapte că normele UE privind libera circulaţie nu vor fi aplicate în această perioadă, iar un nou sistem va intra în vigoare până în primăvara anului 2019”, a spus Lewis.

Ministrul britanic pentru Imigraţie a precizat că manifestul Partidului Conservator prevede reducerea migraţiei nete de la 248.000 la câteva zeci de mii de persoane.

Brandon Lewis a mai anunţat că guvernul britanic a cerut o „evaluare detaliată” privind costurile şi beneficiile migraţiei din Uniunea Europeană asupra economiei Marii Britanii.

Raportul trebuie să fie prezentat până în luna septembrie a anului 2018, cu şase luni înainte data stabilită pentru ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar. Peste trei milioane de cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene locuiesc în Marea Britanie, iar multe sectoare ale economiei britanice se bazează pe lucrătorii străini.

„Ne vom asigura că vom continua să-i atragem pe cei care reprezintă un beneficiu din punct de vedere economic, social şi cultural. Dar, în acelaşi timp, noul nostru sistem de imigraţie ne va oferi controlul asupra volumului de oameni care vin aici – oferind publicului încrederea că aplicăm propriile reguli cu privire la persoanele care ajung în Marea Britanie, pentru a reduce migraţia netă la un nivel sustenabil”, a declarat Amber Rudd, secretarul britanic pentru Afaceri Interne.

Confederaţia Industriei Britanice a anunţat că mediul de afaceri trebuie să ştie „urgent” ce presupune fenomenul migraţiei din Uniunea Europeană, atât în perioada „de tranziţie” dincolo de martie 2019, cât şi după.

Guvernul britanic a promis consultări extinse cu mediul de afaceri, cu sindicatele şi cu universităţile în privinţa fenomenului migraţiei.

Imigraţia a reprezentat unul dintre subiectele centrale ale campaniei pentru referendumul UE de anul trecut, iar guvernul de la Londra a promis să „preia din nou controlul” asupra graniţelor Marii Britanii în timpul negocierilor pentru Brexit.

Un proiect de lege privind imigraţia, care va prezenta metoda aleasă de guvern pentru această problemă, a fost inclus în Discursul Reginei Elizabeth a II-a din luna iunie.

sursă: gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.