S-a dat sentința! Localnicii din Nadăș și-au recăpătat satul

3232

Sentinţa prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în anul 2006, de către Judecătoria Ineu, cu aproape toate terenurile din satul arădean Nadăş, a fost revizuită de către Judecătoria Balş.

Decizia de la Judecătoria Ineu, prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în 2006, cu peste 8.700 de hectare de păduri şi terenuri agricole din satul Nadăş, judeţul Arad, a fost total schimbată.

Astfel, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că testamentul prin care familia Colţeu a moştenit satul este fals, Judecătoria Balş, din judeţul Olt, a admis cererea de revizuire a sentinţei Judecătoriei Ineu, prin care familia Colţeu a primit satul Nadăş.

„Judecătoria din oraşul Balş, Judeţul Olt, prin sentinţa nr. 901/20.09.2017, a admis cererea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad şi a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tauţ de revizuire a sentinţei 657/2006 a Judecătoriei Ineu, pronunţată în dosarul nr. 457/2006 („dosarul Nadăş”)”, se arată în decizia Judecătoriei Balş.

Această cerere de revizuire a fost înaintată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Arad, iar miercuri, judecătorii din oraşul Balş, judeţul Olt, au decis că sentinţa de la Ineu, din anul 2006, este greşită, astfel că au modificat-o complet.

„După patru ani de procese este o primă victorie în demersul nostru de a face dreptate locuitorilor satului Nadăş. Ne bucurăm de această sentinţă şi sperăm că ea va fi menţinută de Tribunalul Olt, dacă se va depune recurs”, a declarat prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea.

Decizia Judecătoriei Balş nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.

Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu.

În anul 2009, familia Colţeu a intabulat suprafaţa de aproape 9.000 de hectare din Nadăş, aproape tot extravilanul satului, dobândită în instanţă. În 2014, DNA Timişoara a descins la două cabinete notariale din Arad şi la un ocol silvic din satul Nadăş, care aparţine familiei Colţeu.

În iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă contestaţiile în dosarul în care Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat, la sfârşitul anului 2016, mai multe documente de moştenire a celor aproape 8.800 de hectare de terenuri de teren şi pădure care aparţin satului Nadăş.

Localnicii din Nadăș au susținut mereu că familia Colțeu a obținut de la stat terenuri la care nu ar fi avut dreptul, pentru că ar fi falsificat documentele de moștenire.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Stamate Liviu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.