Nu știu dacă doamna prim-ministru al României are copii. Mi-a fost și jenă să caut o asemenea informație. Sper să nu aibă. Nu știu nici dacă doamna Dăncilă are frați, surori, soț și, pe cale de consecință, cumnați, cumnate, socri, nepoți. Nu știu nici dacă doamna Dăncilă are prieteni, cunoscuți sau vecini. De fapt, m-aș simți mult mai confortabil ca doamna Dăncilă să fie o ficțiune. Pur și simplu, un personaj inventat dintr-o proză (coerentă?) scrisă de cel mai ciudat scriitor al României dintotdeauna. Da, mi-ar plăcea ca doamna Viorica Dăncilă să fie creația literară a lui Liviu Dragnea din cel puțin trei motive.
Primul și cel mai important motiv pentru care eu sper ca doamna Dăncilă să nu aibă identitate civilă este mila. Da, mila. Spre deosebire de imensa majoritate a românilor — din toate partidele, să ne înțelegem! — care își bat joc de prostia ei, mie nu îmi vine să râd de ea. De fapt, mie nu îmi mai vine să râd de ea. Mie, pur și smplu, îmi vine să plâng. Să plâng cu milă, exact așa cum îmi este milă de bieții estropiați ai României profunde pe care câte un reporter cu 7 clase primare îi întreabă ceva ce nici ei nu ar fi știut cu jumătate de oră înainte. Sau nu știu cum se numește țara în care trăiesc. Iar România întreagă — printre care și dumneata, stimate cititor! — se micționează de râs. Îmi îngădui să vă semnalez că nu e nimic de râs aici, ci e o jale. O jale pentru care ar trebui să răspundă, în fața tribunalului, toată clasa politică exact așa cum răspund cei care sunt acuzați de genocid. Da, de genocid, pentru că politicienii români, de-a lungul celor 28 de ani de post-comunism, au omorât, în om, cetățeanul. L-au ucis prin însărăcire, prin deznădejde, prin înfricoșare, prin ticăloșie, prin tot. L-au ucis în viață, cum ați ghicit deja. În cheie simbolică. Fiindcă un om fără școală, fără morală și carte e un mort tâmp care votează. Un mort mai cărnos, mai înalt și mai agresiv decât morții votanți ai lui Dragnea. Dar, spre deosebire de morții votanți, Morții-vii-din-care-nici-măcar-nu-s-a-născut-cetățeanul pot fi morți de multiplă folosință Așa cum este și doamna Dăncilă. Un mort, o moartă înainte de a se fi născut. Care are marele avantaj de a susține, prin cuvinte, mai mult decât orice alt om inteligent: enunțuri pe care dumneaei nu e nevoie să le priceapă.
Al doilea motiv pentru care aș prefera ca doamna Dăncilă să fie o ficțiune ține de relația cu oamenii dragi. Care, presupun, sunt rușinați, umiliți de hohotul de râs ce îi acoperă orice ieșire publică. Fiindcă nimic nu e mai coroziv decât batjocura. Or, doamna Dăncilă a devenit obiectul batjocurii colective exact așa cum a devenit, în 1945 — primul an al puterii sovietice — Romulus Zăroni, omul de casă al lui Dr. Petru Groza, pus de acesta ministru al agriculturii deși avea doar șapte clase primare.
În fine, al treilea motiv pentru aș prefera ca doamna Dăncilă să fie un personaj de ficțiune este faptul că, în ciuda tuturor evidențelor, ea ilustrează perfectissim principiul de bază al politicii din oricare locșor al lumii: identificarea cu electoratul. Eu nu mă tem doar că V.V. Dăncilă seamănă cu „poporul pesedist”, ci mă înspăimânt ca nu cumva Dăncilă să fie chiar „pe chipul și asemănarea românilor”.
P.S.: Titlul meu parafrazează un titlu — ciudat? — al lui Constantin Noica.