România a fost exclusă de la Eurovision din cauza datoriilor TVR

230

Televiziunea Română (TVR) a fost retrasă dintre membrii EBU (European Broadcasting Union) din cauza datoriilor acumulate încă din 2007, a anunţat, vineri, EBU pe site-ul oficial, una dintre consecinţe fiind eliminarea din competiţia muzicală Eurovision.

Guvernul nu a găsit soluţia tehnică şi legală prin care să se poată achita datoriile TVR fără să încalce principiul concurenţei, a declarat vineri Dan Suciu, afirmând că ar fi „inechitabil” să fie acuzat Executivul actual că nu a plătit o datorie care „de ani de zile zace prin diverse sertare”.

„Societatea Naţională de Televiziune are multiple datorii. Ar fi o problemă de concurenţă neloială şi ar fi fost sesizate toate forurile care ţin cont de concurenţă pe plan european. Din păcate nu am găsit soluţia tehnică şi legală, mai ales, dincolo de cea financiară, deci n-am găsit în primul rând soluţia tehnică legală prin care o eventuală plată să poată fi făcută. Ne pare rău să constatăm acest lucru, dar adresa a sosit la noi abia în aceste zile. E o problemă de ani de zile, trebuia rezolvată de ani de zile, sunt datorii de ani de zile şi e cumva inechitabil să fie acuzat acest Guvern de faptul că nu a plătit o datorie care de ani de zile zace prin diverse sertare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

TVR nu va mai putea participa în ediţia din 2016 a Concursului Muzical Eurovision şi va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU printre care se numără Eurovision News şi Sports News Exchanges, precum şi drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică şi de cercetare, precum şi servicii de lobby.

Decizia a fost luată după ce a expirat termenul limită dat guvernului României pentru a face aranjamentele necesare în vederea efectuării plăţii datoriilor.

Directorul General EBU Ingrid Deltenre a declarat: ”Este regretabil că am fost nevoiţi să apelăm la această măsură. Am fost dezamăgiţi că toate demersurile de a rezolva această chestiune nu au primit niciun răspuns din partea guvernului României. În ultimele săptămâni, EBU a luat cunoştinţă de sugestia Ministerului de Finanţe că TVR va intra în procedurile de insolvenţă care vor rezulta la o restructurare profundă a televiziunii. EBU este o asociaţie non-profit care reprezintă 73 de Servicii Publice de Transmisiune a Programelor Audiovizuale din 56 de ţări. Datoriile acumulate succesiv de TVR pun în pericol chiar stabilitatea EBU.”

EBU consideră că statul român este obligat legal să contribuie la plata datoriilor TVR care au fost acumulate începând cu luna ianuarie 2007.

Încă din 2010 EBU a anunţat că au existat mai multe negocieri pentru reeşalonarea plăţii datoriei conform unui plan de redresare financiar, dar nu s-a ajuns la nicio înţelegere fiscală. EBU a adresat o cerere scrisă Guvernului României în patru ocazii în 2016, dar demnitarii români nu au dat niciun răspuns.

Într-o scrisoare oficială adresată Ministrului de Finanţe Anca Dragu, transmisă de EBU pe 15 aprilie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune cerea plata a 10 milioane de franci elveţieni, sumă ce ar fi trebuit virată de statul român printr-un act de finalizare a plăţii până la 20 aprilie 2016. Uniunea ar fi trebuit să primească, de asemenea, o garanţie bancară irevocabilă şi necondiţionată pentru suma restantă din datorie, 6 milioane de franci elveţieni. Acest rest de plată ar fi trebuit să fie plătit până la sfârşitul anului, conform unui act de previziune financiară.

Data limită pentru plata datoriei a fost extinsă până la 21 aprilie 2016, dar plata nu a fost efectuată.

LĂSAȚI UN MESAJ