Româncă laureată la Rio, pe lista hackerilor ruși

33

Hackerii ruşi, care au spart baza de date a agenţiei mondiale anti-doping, au publicat o nouă serie de documente. De această dată, apare şi numele canotoarei românce Roxana Cogianu, laureată cu bronz la Rio, la proba de 8+1.

Informaţiile confidenţiale furate de hackerii ruşi nu arată că sportiva s-ar fi dopat, ci că a primit permisiunea să folosească o singură dată, terapeutic, o substanţă interzisă.

Această nouă scurgere de informaţii vizează 25 de atleţi. Agenţia anti-doping consideră că aceste atacuri reprezintă o răzbunare pentru investigaţia care a aratăt că zeci de sportivi ruşi s-au dopat.

Datele publicate de hackeri în acest al doilea calup vizează sportivi din opt țări, SUA, Germania, Marea Britanie, Cehia, Danemarca, Polonia, România și Rusia. Printre sportivii nominalizați figurează jucătoarele de tenis Bethanie Mattek-Sands (SUA) — medaliată cu aur la dublu mixt, Petra Kvitova (Cehia), ciclistul britanic Christopher Froome (Marea Britanie) — medaliat cu bronz la contratimp etc.

În prima sa acțiune, grupul Fancy Bears, a publicat date confidențiale legate de jucătoarele americane de tenis Serena și Venus Williams, gimnasta americană Simone Biles și baschetbalista americană Elena Delle Donne, potrivit Agerpres.

„WADA e conștientă că acest atac criminal, care a expus cu nesăbuință datele personale a 29 de sportivi, va fi foarte deranjant pentru sportivii în cauză și va provoca neliniște pentru ceilalți sportivi care au participat la Jocurile Olimpice Rio 2016 Olympic Games”, a declarat directorul general al organizației mondiale antidoping, Olivier Niggli, într-un comunicat.

„Tuturor sportivilor afectați (le spunem), regretăm aceste încercări criminale de ale păta reputația și îi asigurăm că primim informații și sfaturi de la cel mai înalt nivel la nivel de securitate IT”, a precizat oficialul.

WADA consideră că hackerii au obținut acces la programul său de administrare a datelor (ADAMS) printr-un cont al Comitetului Internațional Olimpic creat pentru Jocurile de la Rio.

Agenția Mondială Antidoping crede că aceste atacuri sunt o răzbunare pentru investigațiile sale care au expus un sistem de dopaj instituționalizat în Rusia.

Sursa: digi24.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ