Robu, nemulţumit de numărul mic de concerte din luna decembrie. Cine cântă de Revelion, la Timișoara

617
Primarul Timişoarei, Niolae Robu, este nemulţumit de numărul mic de concerte care au loc în această iarnă la Timişoara. Acesta susţine că şi-a dorit ca în Piaţa Victoriei să aibă loc mai mute concerte în perioada dintre 1 Decembrie, când celebrăm Ziua Națională a României, şi Revelion.
Edilul şef spune că va verifica situaţia financiară a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara pentru a vedea dacă sunt suficienţi bani pentru a organiza mai multe concerte în perioada următoare.
Robu spune că s-a instalat scena în faţa Operei pentru ca pe ea să urce cât mai multe trupe timişorene în această iarnă. El îşi doreşte ca Târgul de Crăciun, care se deschide în 1 decembrie, să fie animat de concerte. Până acum, autorităţile au anunnţat că pe scena din Piaţa Victoriei vor urca, de 1 decembrie, artista Inna, Alina Eremia, Irina Rimes, urmând ca de Revelion, să încânte publicul, artiștii Felly şi Lou Bega.

LĂSAȚI UN MESAJ