Robu ar vrea să-i scrie lui Văcăroiu. Vezi despre ce fel de epistolă e vorba!

121

Preocupat și apăsat de soarta tot mai delicată a lui ACS Poli Timișoara, a cărei finanțare a fost sistată de către Primarie în urma deciziei Curții de Conturi, primarul Nicolae Robu se gândește la tot felul de măsuri disperate pentru a redresa situația echipei de fotbal. Între altele, Robu ar vrea să-i scrie lui Nicolae Vacăroiu, președintele Curții de Conturi a României.

În epistolă, primarul Timișoarei dorește sa-l întrebe pe Văcăroiu de ce întârzie răspunsul instituției cu pricina la apelul făcut de Primăria Timișoara pe tema finanțării lui ACS Poli.

Este știut faptul ca în urma unui audit al Curții de Conturi, derulat acum mai bine de șase luni, aceasta a constatat că finanțarea din bani publici a echipei de fotbal ar fi ilegală.

Cert este că de prin luna septembrie a anului trecut, nici Primăria si nici Consiliul Județean Timiș nu au mai făcut plățile convenite, prin bugetele locale, către echipă, de teama de a nu încălca legea. În momentul de față, situația de la ACS Poli Timișoara este aproape disperată, echipa rămânând și fără conducerea executivă dar și fără mai mulți jucători, unii puși pe liber, alții părăsind „corabia” din cauză că nu au mai fost plătiți.

Echipa trăiește practic din banii veniți din televizarea jocurilor din Liga 1, care deja sunt pe cale să se termine, în urma plății mai multor datorii acumulate la club . În acest context, riscul ca ACS Poli Timișoara să retrogradeze în vară, pentru a doua oară in trei ani de zile, în liga a doua, crește amenințător.

Acest fapt l-ar putea afecta, în primul rând pe primarul Nicolae Robu, susținătorul principal al formației respective, în perspectiva alegerilor locale din luna iunie.

Ar mai fi de spus că, până acum, în proiectul ACS Poli, au fost pompați, din fonduri publice, aproximativ 4 milioane de euro ! Pe de altă parte, chiar dacă echipa de suflet a primarului Timișoarei nu a „rezonat” mai deloc cu iubitorii de fotbal timișoreni, situația de la Timișoara este unică în țara, în sensul că în toate celelalte orașe si județe din România sportul continuă să fie finanțat aproape exclusiv din bani publici. Numai la Timișoara, Curtea de Conturi, condusă de tandemul fost pesedist Văcăroiu-Ilie Sârbu, acest lucru continuă să fie ” interzis” . Oare de ce?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.