Ripensia, un model de urmat pentru fotbalul românesc de club

591

Atunci când s-a reînființat, după o pauză de 64 de ani, în 2012, Ripensia s-a organizat după modelul Barcelonei (păstrând, desigur, proporțiile).

Cu membri asociați (adică membri cotizanți), cu președinte ales și fără a avea un patron. Mai mult, statutul clubului nici nu prevede posibilitatea ca cineva, vreodată, să devină ”stăpân” peste Ripensia. Pentru funcția de conducere nr. 1, cea de președinte, poate candida, o dată la patru ani, orice membru asociat, votându-se în Adunarea Generală a FC Ripensia, ședință la care, de asemenea, au drept de participare (și de vot) toți membrii cotizanți. Amestecul politicii, care, se știe, este atât de nociv în sport, este de asemenea evitat.

Iar când s-a reînființat, în 2012, Ripensia a ales să înceapă de la cel mai de jos nivel posibil, eșalonul al 6-lea, Campionatul Municipal. (Chiar dacă, atunci când a fost desființată de autoritățile bolșevice, în 1948, echipa era în divizia secundă). Tocmai în ideea unei construcții curate și solide, a unei ascensiuni pas cu pas, fără a arde vreo etapă.

Președintele refondator al Ripensiei, Radu Ienovan, declara, în toamna lui 2013, într-un interviu pentru revista ”Ripensia Sport Magazin”: ”Ripensia a reprezentat şi cred că reprezintă, încă, în zona Banatului cea mai bună mixtură între partea de performanţă sportivă şi cea de spectacol. A reuşit, cred eu, în perioada interbelică, să fie nu doar un simbol al Banatului, ci un simbol naţional. A fost, cred, cel mai mare brand al acelei perioade, la concurenţă cu Venus şi CAO Oradea. Spun cronicarii de altădată că era o echipă la fel de iubită în Bucureşti ca orice altă echipă bucureşteană. Şi această notorietate a precumpănit în decizia noastră. Pe de altă parte, am avut multe informaţii despre identitatea, valorile şi principiile care au stat la baza acelei construcţii. Nu dorim să fim uzurpatorii unui nume celebru, ci continuatorii lui, să aducem în atenţia iubitorilor de fotbal nu doar un nume, ci şi principiile care au stat la baza unei identităţi celebre. Ripensia a fost un fenomen: a luat fiinţă la sfârşitul anului 1928 ca entitate juridică, a jucat primul meci amical în 1930, iar la prima participare în campionat, 1932-1933, a luat titlul. Nici atunci nu era uşor ca într-un timp atât de scurt să faci o echipă atât de valoroasă, mai ales că situaţia economică nu era nici atunci strălucită”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.