Revoluție în tehnologia auto, la Timisoara!

1561
Grupul Continental, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, va prezenta oficial în toamna acestui an în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din septembrie un sistem de încărcare wireless, prin inducţie, pentru automobile electrice. Acesta va permite alimentarea bateriilor prin simpla parcare pe un loc special echipat.
Centrul de inginerie din Timişoara al Continental este inclus în locaţiile în care compania dezvoltă tehnologii pentru maşinile electrice.
În acest an s-au pus bazele unui centru de competenţe pentru dezvoltare software, electronică şi de sistem pentru produse de încărcare a bateriei prin cablu, precum şi wireless. Iar din 2018, în Timişoara va funcţiona şi un centru de testare. Compania a implicat şi universităţi din ţară în aceste proiecte: Universitatea Politehnica din Timişoara şi Universitatea Politehnică din Bucureşti.
În locaţia din Timişoara, pentru proiectele dedicate autovehiculelor electrice lucrează peste 20 de specialişti în domeniu. Echipa se află în plină extindere şi caută experţi electronişti şi de sistem pentru a dezvolta viitorul industriei electrice auto în România.

sursă: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ