Reunire optimistă pentru Politehnica

35

Cea mai zbuciumată vară s-a încheiat pentru handbaliștii timișoreni odată cu reunirea de joi seara. SCM Politehnica a demarat pregătirile pentru noua stagiune, una în care vor să își apere medalia de bronz și să urce cât mai sus în Cupa României și Cupa EHF.

Amenințată cu neparticiparea în Cupa EHF și chiar cu retrogradarea din cauza datoriilor mai vechi, Politehnica și-a găsit în cele din urmă drumul spre viitor. Studenții și-au adus întăriri în locul celor plecați, și-au rezolvat situația financiară și acum sunt gata de start într-un nou sezon.

Medaliata cu bronz în stagiunea trecută vrea să repete performanța deosebită reușită. ”Obiectivul nostru va fi clasarea în locurile 1-4, alături de un parcurs cât mai bun în Cupa României și unul în Cupa EHF”, a anunțat președintele secției de handbal a SCM-ului, Ioan Silviu Doboși.

Primul antrenament al lui Poli s-a desfășurat la orele serii și la el au participat inclusiv toți cei patru nou-veniți. Este vorba de portarul Adam Savic, interii Marko Simovici, Vuk Milosevic şi extrema stângă Filip Marjanovic. ”Nu putem spune acum dacă vom avea o echipă mai puternică față de cea din sezonul trecut. Îi știu pe jucători, am jucat împotriva unora dintre ei. Sunt jucători buni cu siguranță, rămâne de văzut cum ne vom comporta ca echipă. Atu-ul nostru a fost defensiva, dacă vom reuși să fim din puternici în apărare și în atac atunci sigur vom fi la același nivel”, a subliniat căpitanul Cristian Fenici.

Suprafața de joc de 40.000 de euro

Trebuie spus că Poli încă tatonează piața transferurilor în căutarea unui inter stânga. Clubul speră ca în următoarele zile să rezolve această problemă cu atât mai mult cu cât SCM speră la o majorare de buget din partea Consiliului Local.

Tot din partea Consiliului Local clubul așteaptă să primească ”cadou” suprafața de joc necesară participării în Cupa EHF. Este cerință obligatorie pentru forul european și costă 40.000 de euro, având calitatea de a putea fi demontată și montată ori de câte ori este nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ