Repede, că acuși vine!

396

Să-ţi iubeşti oraşul înseamnă, printre altele, să-l critici încât să-i sară fulgii (praful şi pulberea, în cazul nostru) când eşti acasă, dar să-l lauzi când eşti în… delegaţie. Astfel, Timişoara are două feţe: una reală, cea pe care noi, locuitorii ei, o vedem zi de zi, şi una… imaginară, pe care ceilalţi o ştiu din auzite, din treceri ori vizite mai lungi sau mai scurte, ori din amintiri. De cele mai multe ori, Timişoara „celorlalţi” e cu câteva stele peste cea a noastră. PR-ul bun, legende multe şi o ditamai Revoluţie au făcut ca recepţia să fie mai tare decât emisia. Treaba stranie este că în loc să rămânem lucizi şi să privim critic locul în care ne trăim viaţa, începem şi noi să vedem distorsionat şi în culori foarte calde. Atât de calde încât pretenţiile şi proiecţiile pe care le avem despre acest oraş (prin urmare, şi despre noi) sunt cam peste ceea ce poate (putem). Dar vom fi Capitala Culturală a Europei în anul 2021!

Însă cultură, în Timişoara, se consumă cu… delicatețe. Soft. O spun statisticile. Iar noi vrem să-i dăm oraşului cultură cu… cisterna. Deocamdată, n-o duce, săracu’. Cocoşul nostru e plin de pene strălucitoare, dar nu prea are carne pe el. Spre exemplu, Timişoara este un mare oraş în care se citeşte puţin. O spun cifrele. În urmă cu patru ani, în Timișoara au dispărut, aproape deodată, patru librării. Abia în luna decembrie a acestui an se va deschide una nouă. Iar dezastrul începe, încet şi insidios, de la lipsa de lectură. Dacă nu credeţi, întrebaţi o carte.

În Timișoara există doar o casă memorială, a scriitorului Franyo Zoltan. Una singură, deși aici s-au născut sau au trăit multe personalități importante, nu puține din domeniul tehnic, medical, juridic. În Timișoara sunt doar trei muzee vizitabile în clipa aceasta: cel de Artă, cel al Satului și cel al Revoluției. În Timișoara nu există un cinematograf de artă. Nu un muzeu de artă contemporană, deși în artele vizuale s-a dat tonul de aici, în anii ‘60.

Spuneam, cu niscai timp în urmă, cu amărăciune, că mi se pare grav faptul că Timișoarei îi cam lipsește apetența culturală. Pofta, cheful. Și mai spuneam că este, poate, și vina noastră, a celor care suntem, mai mult sau mai puțin, benevol sau sub contract, profesioniști ori amatori, implicați în oferta culturală a orașului. Poate că n-am găsit noi modul prin care să se satisfacă interesul și/sau curiozitatea timișoreanului. Atunci ar fi cazul să ne ajutăm unii pe alții să o facem. Iar în finalul acelei… jelanii ziceam că dacă ne vor ajuta sorții, iar Timișoara va fi declarată Capitală Culturală Europeană a anului 2021, lucrurile poate că vor sta altfel. Sorții, drăguții de ei, ne-au ajutat din plin. Ar cam trebui să ne ajutăm și noi, de acum înainte, fiindcă repede mai trece timpul și acuși vine 2021 peste noi.

LĂSAȚI UN MESAJ