Reîncepe Superliga cu o rundă liberă

37

Superliga Națională de rugby se reia în acest week-end cu o etapă liberă pentru campioana SCM Timișoara Saracens. Băieții din Ronaț vor privi de la distanță meciurile primei runde din 2017 cu gândul la deulul european de peste o săptămână.

Încheierea meciurilor internaționale dă startul întrecerii interne în rugbyul românesc. Superliga se repune în mișcare cu ultimele șapte runde din sezonul regulat ce vor precede fazele eliminatorii. Saracens este liderul campionatului și vrea să își apere această clasare la finalul stagiunii pentru că este singura poziție ce asigură calificarea directă în semifinale.

Timișoara stă în etapa de debut în 2017 însă ochii îi vor fi ațintiți asupra meciurilor rivalelor la titlu. Steaua, Baia Mare și mai nou CSM București vor capta atenția campioanei. Adversari tradiționali, steliștii și băimărenii sunt cunoștințe vechi și nu pot surveni surprize din această direcție. În schimb toată lumea așteaptă să vadă la lucru noul proiect de la CSM.

Conduși de șeful federației, bucureștenii au avut cea mai solidă campanie de transferuri și așteptările sunt foarte ridicate. Foștii timișoreni Vali Calafeteanu și Paula Kinikinilau sunt anunțați titulari din primul meci al CSM-ului. Decizie ciudată mai ales în cazul neo-zeelandezului a cărui plecare din Ronaț a fost motivată de conducere ca fiind cauza din cauza unei accidentări serioase…

Cei doi vor fi adversarii lui Saracens la primul joc al campioanei de campionat, cel din 8 aprilie. Elevii lui Grainger Heikell au liber în etapa inaugurală din 2017 pentru ca apoi să meargă în Georgia și să își amâne partida cu CSM Știința Baia Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ