Reduceri la biletele şi abonamentele CFR pentru elevi şi studenţi

320

La început de an universitar/şcolar, CFR Călători recomandă studenţilor şi elevilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele dorite pentru a călători spre/dinspre locul în care învață.

Reduceri la abonamente

Atunci când se fac calcule legate de economisirea banilor şi de valorificarea timpului, pentru cei care călătoresc frecvent cu trenul, o soluţie avantajoasă este ABONAMENTUL!

■ Elevii şi studenţii beneficiază de abonamente pentru elevi, respectiv studenţi, la trenurile Regio (contravaloarea acestor abonamente reprezentând 50% reducere din valoarea abonamentelor lunare). Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat. Aceste abonamente se acordă în baza carnetului de elev, respectiv a legitimaţiei de ,,reducere la transport„ pentru studenţi, vizate pe anul şcolar sau universitar în vigoare.

Reduceri la bilete

Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student “reducere la transport”, de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio.

În baza carnetului de cupoane, studenţii pot efectua 6 ,18, 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, clasa a II-a în decursul unui an, cu o reducere de 50%.

Elevii din clasele 0 ÷ 12 beneficiază , în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare , de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio, clasa a II-a.

Menţionăm că pentru începutul anului şcolar/universitar 2016-2017, călătoria cu trenul se face în baza biletului/ abonamentului şi a următoarelor documente:

În baza carnetului de elev , respectiv a legitimaţiei de student „reducere la transport” vizate pentru anul şcolar 2015-2016, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat / autorizat vor putea cumpără bilete / abonamente cu reducere până la dată de 9 octombrie 2016 inclusiv, iar studenţii până la dată de 31 octombrie inclusiv.

Elevii din clasele I , din clasele a IX-a (în perioada 12 septembrie -9 octombrie 2016 inclusiv), precum şi studenţii de anul I (în perioada 01 octombrie 31 octombrie 2016 inclusiv) pot cumpără bilete / abonamente cu reducere în baza unei adeverinţe eliberatede către unitatea de învăţământ de apartenenţa , în cazul în care această nu le-a eliberat carnetul de elev / legitimaţia de student „ reducere la transport ”

Ulterior datelor de 9 şi 31 octombrie 2016 , NU se vor mai acceptă adeverinţele pentru procurarea biletelor/abonamentelor, ci doar carnetele de elev, respectiv legitimaţiile de student „reducere la transport ” care trebuie vizate pentru anul şcolar / universitar 2016-2017.

În anexă de mai jos sunt prezentate tarife de abonamente pentru elevi şi studenţi , pe diferite rute:

RUTA ZONA KM Preţ abonament elev/student (lei)

Simeria – Deva – Simeria 1 ÷ 10 35,75

Tim.Nord – Giarmata – Tim.Nord 11 ÷ 20 40,95

Tim.Nord – Jebel – Tim.Nord 21 ÷ 30 46,20

Tim.Nord – Jimbolia – Tim.Nord 31 ÷ 40 55,65

Arad – Chişineu Cris – Arad 41 ÷ 50 71,40

Tim.Nord – Arad – Tim.Nord 51 ÷ 60 76,65

Deva – Săvârşin – Deva 61 ÷ 70 96,60

Înainte de efectuarea călătoriei, reprezentanții CFR îi roagă pe toţi pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagină de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 026/493806 din Gara Timişoara Nord sau să se adreseze personalului din staţii şi agenţii de voiaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.