Rectorul Universității de Medicină din Timișoara confirmă: este analizată teza de doctorat a europarlamentarului Cristian Bușoi, suspectată de plagiat-VIDEO

171

Este oficial: Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a început investigarea suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a europarlamentarului Cristian Bușoi. Anunțul a fost făcut, astăzi, de Marius Raica, rectorul instituției timișorene.

Vă reamintim că reprezentanții Coaliției pentru Universități Curate a făcut o sesizare Universității de Medicină din Timișoara după ce, pe 5 februarie, în presă a apărut un articol referitor la un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Cristian Bușoi, intitulată ”Politici de sănătate în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție” susținută în cadrul școlii doctorale a universității timișorene, avându-l drept coordonator pe profesorul universitar Cristian Vlădescu.

Universitatea evaluează teza conform cerințelor pe care le-au solicitat organizațiile Societatea Academică Română și Societatea pentru Universități Curate. Universitatea are de dat un răspuns în termen de o lună, este o adresă care a venit doar la Comisia de Etică a universității. Noi am transmis teza în format electronic, este un document public„, a declarat Marius Raica.

Potrivit rectorului Universității de Medicină din Timișoara, instituția are din anul 2013 un sistem anti-plagiat, care este aplicat tuturor tezelor de doctorat și la 10% din lucrările de licență. Până în acest moment, nu a fost descoperită nicio teză de doctorat plagiată.

Interesant este faptul că europarlamentarul Cristian Bușoi a susținut teza de doctorat la Universitatea de Medicină din Timișoara în anul 2010, când acest soft anti-plagiat nu era implementat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.