Războiul Partid-Securitate

256

Războiul dintre Partid (azi PSD-Liviu Dragnea) şi Stat, de fapt Aparatul Represiv, Securitatea Nouă (preşedinte, partide prezidenţiale de opoziţie bătute măr în alegeri – cu Raluca Turcan, după Alina Gorghiu, şi Nicuşor Dan pe post de lideri providenţiali –, SRI, SIE, celelalte servicii, DNA, Parchetul general, ÎCCJ, CSM etc.), războiul deci continuă, va continua pentru câteva zile, dar forţele sunt, evident, inegale. Deşi PSD-ul a câştigat categoric alegerile. Dar alegerile au relevanţă doar în democraţie. Este România o democraţie sau un stat de drepţi, militarizat, în civil? O mare porcărie pe capul Securităţii noastre patriotice: e obligată de relaţiile strânse cu partenerii occidentali, loviţi de damblaua democraţiei, să fabrice câteva partide aşa-zis democratice. O belea fără sfârşit! E limpede deja: victoria Securităţii asupra Partidului şi alegătorilor săi va fi totală, se poate lăsa chiar cu miniştri arestaţi, nu numai demişi, printre care chiar tânărul şi neexperimentatul prim-ministru.

Securitatea Veche a desfiinţat Partidul Comunist Român şi, sprijinită de sovietici, i-a împuşcat pe Ceauşeşti. Nicolae Ceauşescu era liderul Partidului. Securitatea Veche a inventat, „din cuţite şi pahară”, într-o şedinţă, Partidul Democratic Nou – CPUN. Din oameni de încredere ai Securităţii, ofiţeri, acoperiţi, colaboratori, informatori. CPUN-ul a fost alcătuit sub atenta supraveghere a Securităţii. Securitatea a inventat de fiecare dată un singur partid, pentru că două ar fi creat, nu-i aşa, dezordine. Din când în când, Partidului i se urcă la cap şi începe să creadă că el conduce ţara, iar Securitatea ar trebui, conform Constituţiei şi legilor (vorbe de dânşii inventate…), să i se subordoneze şi, nu-i aşa, doar să informeze Partidul. Total greşit! Iar dacă Partidului îi mai dă prin capul prost să şi taie din fondurile mereu în creştere ale Securităţii, se sinucide, îşi semnează condamnarea la moarte. Ceea ce se întâmplă chiar acum.

Cine a urmărit atent manifestaţiile din Piaţa Victoriei, impresionante într-adevăr, va fi observat că o bună parte dintre participanţi sunt oameni relativ tineri, cu şcoală şi bine îmbrăcaţi. O adevărată clasă medie europeană. Cine a avut acces la şcoli bune şi la un trai relaxat în ultimii 20 de ani? E uşor de presupus că majoritatea acestor oameni tineri nu sunt decât urmaşii fostei Nomenclaturi Comuniste, ai Aparatului Represiv şi ai Propagandei. Au făcut studii bune, în ţară şi în străinătate, au locuinţe decente şi lucrează fie în Aparat, fie la multinaţionale. Unde au fost aceşti manifestanţi în timpul guvernării autoritare a lui Adrian Năstase? Nu e manifestaţia lor întârziată cu vreo 15 ani? Erau la studii înalte, părinţii îşi puneau la adăpost bunurile şi câştigurile, alţii îşi căutau slujbe bine plătite, la stat sau în privat. Pe vremea guvernării discreţionare a lui Adrian Năstase nu erau ei interesaţi de manifestaţii revoluţionar-burgheze. Acum această încă subţire clasă medie vrea să-şi cumpere ieftin şi o conştiinţă curată. Tinerii vor să uite pentru totdeauna experienţele comuniste sau securiste vechi (taxate sau netaxate de CNSAS) ale părinţilor şi bunicilor lor. Ei sunt deja europeni şi prooccidentali. Pe ei îi interesează doar viitorul (fără clarificarea trecutului). Şi nu au dreptate ?

O altă ruptură gravă a societăţii româneşti e cea dintre globalişti (născuţi în regimul Băsescu, cel cu Licuriciul) şi naţionalişti, de origine mult mai recentă, sub influenţa Brexit-ului, a decăderii UE şi a alegerii lui Donald Trump în America. Sunt, probabil, două ficţiuni care se ciocnesc violent. Cele două opţiuni sunt pe cât de exclusiviste, pe atât de inconsistente. Pentru că România devastată de azi, de la furtul de creiere şi mână de lucru calificată şi necalificată din partea ţărilor potente ale UE la distrugerea pădurilor româneşi de către aceiaşi occidentali compact egoişti, România pe care ar trebui s-o apere naţionaliştii e pe cale de dispariţie. Pe de altă parte, noii fanatici globalişti, internaţionalişti, nu prea vor să audă că euro şi UE sunt, la rândul lor, pe cale de dispariţie. Cum nu vor să audă că în SUA a fost ales un preşedinte cu aură de antisistem pe care şi ei l-ar vrea debarcat urgent.

Şi poate trebuie să ne întrebăm şi unde au fost aceşti încă tineri manifestanţi în monstruoasa epocă Băsescu? Epoca Băsescu? Da, atunci când au plecat din România milioane de tineri şi mai puţini tineri fără părinţi nomenclaturişi sau securişti, chiar la îndemnul iresponsabilului preşedinte securist. Oameni cinstiţi, harnici, fără pedigree totalitar şi-au abandonat ţara ocupată de conaţionalii lor capabili de orice mizerie. Noua boierime fabricată de 45 de ani comunişti. Sau erau deja acolo şi formau nucleul de manifestanţi cu papion care susţineau veseli regimul Băsescu?

Victoria Statului asupra Partidului, de fapt a Securităţii Noi împotriva Partidului Nou (PSD-Dragnea), va fi încă o dată totală. Iar Securitatea Nouă va inventa un Nou Partid, unul singur şi foarte sigur. Pentru că două sunt prea multe, două produc întotdeauna dezordine, dezordine pe care unii o numesc democraţie.

LĂSAȚI UN MESAJ