2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Rampele clandestine de deşeuri din Kuncz şi pământul de la Uzina de Apă, sursele de poluare ale solului Timişoarei

Timişoara are două zone unde specialiştii au descoperit poluare peste limitele normale. Oraşul de pe Bega a intrat anul acesta în cadrul unei cercetări al cărei scop a fost aflarea cu exactitate a nivelului de poluare din solul marilor municipii. Studiul a fost făcut şi în Iaşi, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti şi Oradea.

“În  cursul lunii mai 2016 au fost prelevate 29 probe de sol de la suprafața învelișului edafic (0-10 cm) din mediul urban, localizate precis prin intermediul GPS – domeniul public al municipiului Timișoara, care au fost supuse analizelor de laborator, prin utilizarea metodelor de analiză standardizate și a unor echipamente de înaltă performanță, pentru un număr de 11 indicatori de calitate a a solurilor: pH (1), Substanță uscată (2), Humus (3), Azot Kjeldahl (4), Sulfați (5), Cloruri (6), Fier (7), Cupru (8), Plumb (9), Zinc (10) și Crom total (11) și, suplimentar pentru un număr de 5 probe de sol, și pentru indicatorul de calitate Total Hidrocarburi Petroliere”, se arată în studiu.

Poluare a fost descoperită în zona Uzinii de Apă şi în cartierul Kuncz. În privinţa zincului, unul dintre cele mai cancerigene metale grele, în zona uzinei este depăşit “pragul de alertă pentru folosinţă sensibilă, la o probă de sol ce provine dintr-o zonă unde s-a identificat faptul că solul este amestecat cu un material de umplutură”.

În ceea ce priveşte cartierul Kuncz, în raport se arată că:  “au fost semnalate depuneri necontrolate de deşeuri pe sol, zona fiind identificată ca o zonă intravilană degradată”, ceea ce a dus la poluarea solului cu crom.

“Prin distribuția geografică dispersată a activităților industriale pe teritoriul municipiului Timișoara, manifestarea surselor de poluare potențiale în limitele industriale nu au indus solului schimbări calitative notabile. Au fost identificate izolat zone poluate, cum ar fi zona degradată situată în cartierul Kuncz, unde au fost depozitate necontrolat deșeuri, dar și în zona din proximitatea Uzinei vechi de apă a Aquatim unde, solul natural este amestecat cu un material de umplutură a cărui proveniență nu este cunoscută”, este concluzia studiului de poluare.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :