Pușcăria a schimbat soarta unui revoluţionar devenit istoric de artă

234

Banatul a avut, de-a lungul timpului, o istorie destul de zbuciumată, cu războaie, asedii, revoluții, dar și momente de adevărată acalmie, ce au lăsat locul culturii și artei. Avem extrem de multe repere de primat cultural ori știintific în nenumărate domenii. Toate acestea au incitat interesul oamenilor de cultură de a lăsa mărturie peste timp despre aceste fapte.

Interesul de a colecționa și păstra obiecte de artă a fost apanajul claselor înstărite, ce-și doreau cât mai multe lucruri de valoare în jurul lor. Chiar de la jumătatea secolului al XVIII-lea când începe să prindă contur o viață burgheză mai serioasă în oraș, apar casele împodobite cu tablouri, statui sau tapiserii de valoare. Cei ridicați din rândurile comercianților și a meșteșugarilor voiau să aibe parte de o câtime din poleiala celor cu ranguri nobiliare.

ormos-10Unul din primii oameni de cultură ce au colecționat în mod erudit și după metode științifice a fost un precursor al muzeografiei locale, Ormós Zsigmond.

Ormós Zsigmond s-a născut în pusta de la nordul râului Mureș, la Pecica, în anul 1813. Chiar dacă localitatea natală nu era chiar în Banat, din punct de vedere administrativ, el a fost un reprezentant de vază al provinciei noastre. Părinţii săi, Csicseri Ormós József, funcționar al comitatului, și mama sa, Kadicsfalvi Török Anna, erau oameni cu stare, ce au au îndemnat copilul la studiu. A urmat un an de gimnaziu la Arad. De aici se mută, odată cu familia, pentru un an, la Liceul Piarist din Timișoara iar mai apoi la școala similară de la Szeged. Se formează în spiritual culturii clasice greco-latine și asimilează temeinice cunoștiințe de limba germană și de muzică. La Oradea își începe studiile juridice, pe care le încheie la Bratislava (Pozsony). În toată perioada studiilor are o vastă activitate literară în publicațiile vremii.

La Timișoara s-a reîntors în anul 1832, ca jurist, și ocupă diverse funcții administrative, la început la Recaș iar mai apoi la Buziaș. În destul de scurt timp devine atât de cunoscut încât obține un loc de deputat în parlament. Este un hotărât susținător al revoluției maghiare de la 1848-49 pentru care avea să aibe de pătimit. După înăbușirea revoluției, în 1849, a fost arestat și condamnat la patru ani de detentie în orașul său, Timișoara.  În urma amnistiei din 1850 pleacă în exil în mai multe țări europene. Poate a fost perioada definitorie pentru viitorul colecționar și istoric de artă. A cutreierat marile muzee din Austria, Italia, Germania și Franța, studiind istoria artelor.

ormos-11Este chemat acasă din exil de conlocuitorii săi, ce i-au acordat încrederea de a reprezenta comitatul. Vine în 1860  acasă la Timișoara și, în 1866, a fost ales subcomite, iar mai apoi, în 1871, comite al Timișului. Asta era pe atunci cam echivalentul funcției de prefect de azi.

Din călătoriile în Europa a început să adune tablouri dar și alte obiecte de artă. Devine în timp un pasionat colecționar de artă. Asta a dus în timp la organizarea unui grup ce se va transforma în Societătea de Arheologie și Istorie din Ungaria de Sud. Prin dezvoltare continuă, acest grup și colecțiile sale au fost sâmburele de la care a răsărit viitorul Muzeu al Banatului.

În data de 25 iulie 1872 a luat ființă oficial Societatea de Istorie și Arheologie din Banat, din inițiativa grupului de colecționari adunați în jurul lui Ormós Zsigmond. Aceștia au donat o mare parte a obiectelor din colecțiile personale noului muzeu. Primele obiecte de patrimoniu care au intrat în inventarul său au fost depozitate la început într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad. Obiectele muzeului au provenit din donații dar și achiziții bine chibzuite. Unele din ele au fost rodul unor descoperiri arheologice întâmplătoare sau chiar a unor săpături făcute sistematic. În toată zona Banatului se construia foarte mult dar se şi dărâmau multe clădiri devenite învechite. În toate aceste ocazii răsăreau obiecte din vechime ce se credeau pierdute. Camerele de la Palatul Episcopal se dovedesc în scurt timp neîncăpătoare. Se caută un nou sediu.

În anul 1876, cu sprijinul prefectului comitatului Timiș, Ormós Zsigmond, Societatea de Istorie și Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellaner, pe strada Lonovics. Aici își va avea sediu muzeul până în perioada interbelică.

ormos-9

Deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public a avut loc în anul 1877. În această perioadă, patrimoniul muzeului a sporit cu rapiditate. În 1882, în calitate de prefect, Ormós Zsigmond a lansat o chemare de subvenție pentru clădirea muzeului, căutând să atragă cât mai mulți membri fondatori.

În anul 1879 s-a format o Societate Muzeală separată, care urma să se ocupe în exclusivitate de activitatea Muzeului Banatului. Această nouă societate culturală s-a unificat în anul 1884 cu Societatea de Istorie și Arhelogie, luând ființă astfel Societatea Muzeală de Istorie și Arheologie.

Din anul 1887, clădirea Wellaner intră în reparații generale, lucrări care au durat mai mulți ani, patrimoniul Muzeului Banatului fiind adăpostit în tot acest timp în clădirea vechii prefecturi din apropiere.

În anul 1888 a fost terminată ridicarea Palatului muzeal.  Clădirea s-a dovedit de la început prea restrânsă pentru a adăposti colecțiile Muzeului Banatului. În 1889 Muzeul Banatului a fost redeschis pentru public. La începutul ultimului deceniu al secolului XIX, muzeul avea următoarele colecții: de arheologie și istorie veche, pinacotecă, științele naturii, bibliotecă și arhivă. În 1892 s-a decis constituirea unei secții de artă decorativă. Anul 1893 a însemnat pentru secția de istorie momentul declanșării unor săpături arheologice de specialitate, ce au continuat de-a lungul deceniilor următoare.

ormos-6

O recunoaștere a înaltei ținute artistice și științifice a Muzeului Banatului o reprezintă momentul bornă din anul 1896. Muzeul a participat la expoziția universală de la Budapesta cu mai multe obiecte, câștigând o medalie de bronz și o diplomă de mulțumire.

Deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public a avut loc în anul 1877. În această perioadă patrimoniul muzeului a sporit cu rapiditate. O activitate importantă în vederea organizării muzeului au avut-o Szentkláray Jenő, Berkeszi István Pontelly István, Patzner István, Deschán Achill sau Kabdebó Gergely.

Odată cu trecerea Banatului sub administrația statului național român, după 1919, Muzeul Banatului a intrat într-o nouă perioadă.

În saloanele lui Ormos se găseau lucrări de cele mai variate facturi dar toate lăsând să se întrevadă un desăvârșit bun gust rafinat în marile muzee. Avea lucrări de pictură dar și de grafică italiană, germană, austriacă, flamandă ori maghiară. S-a aplecat nu doar asupra comorilor plastice ci și asupra celor de artă decorativă. Cea mai mare parte erau originale, dar chiar și copiile după marii maeștri erau semnate de meșteri reputați ai penelului.

Poate una din cele mai importante trasături ale istoricului și colecționarului de artă Ormos este faptul că a încurajat arta locală bănățeană din care a adunat, de asemenea, multe piese excepționale. Totodată, a consemnat în cărțile sale unicitate și specificul artei locale.

ormos-3Clădirea muzeului, terminată definitiv în anul 1891, este ridicată în stilul eclectic și cu elemente de secession ce va deveni atât de folosit peste doar câțiva ani. Decorațiunile ample sunt atât de subtile prin folosirea detaliilor încât pare o opera de artă în sine. Într-o nișă de la etaj se găsește o statuie a zeiței Pallas Athena, cu lance și scut. Precis a fost dragă inimii bătrânului Ormos, atât de legat de cultura greacă.  Este simbolul înțelepciunii ce izvorăște din clădirea muzeală. Foarte puțină lume o vede. Strada îngustă și conformația edificiului, ce se află înghesuită  între o casă cu apartamente de locuit și aripa de est a Muzeului de Artă, nu prea lasă loc de observat detaliile de la înălțime. Chiar poarta edificiului, luată aparte, este o capodoperă de fier forjat și lemn meşteșugit folosit. În decursul anilor, basoreliefurile bogate au dispărut fie distruse de intemperii fie dispărute fără urmă.

O muncă asiduă de reorganizare a muzeului a avut-o Emanuil Ungureanu, inspector cultural al orașului Timișoara după 1919. Muzeul s-a confruntat în întreaga periodă interbelică cu lipsa spațiului. Cu toate aceste greutăți, muzeul și-a sporit colecțiile, un rol important în bunul mers al instituției avându-l Joachim Miloia, Dionisie Linția, Aurel Ciupe, Marius Moga.

Cel de-al doilea război mondial a îngreunat bunul mers al Muzeului Banatului. Evacuate din cauza bombardamentelor, multe dintre piesele Muzeului Banatului au fost furate de către trupele sovietice aflate în Timișoara (după ce în primul război mondial patrimoniul muzeal a avut de suferit de pe urma ocupației militare sârbe).

ormos-1Din 1941, aici a funcționat Biblioteca Comunală, iar din 1953 clădirea este cedată pentru a se organiza Biblioteca Academiei filiala Timișoara, înființată în acel an. Biblioteca Academiei Române este o bibliotecă enciclopedică, de profil academic și de cercetare. Ea face parte din rețeaua bibliotecilor Academiei Române și este de tip naţional. Funcționează ca bibliotecă publică, deservind toate categoriile de cititori. Patrimoniul bibliotecii este format din circa 370.000 de unități bibliografice, cărți, periodice, standarde, brevete de inventie, ziare, documente audio-vizuale, descrise după standardele tradiționale și catalogul on-line.

Iată cum arestarea unui tânăr parlamentar maghiar bănățean ce a luat parte la revoluția din 1848 a dus la formarea a două instituții de seamă ale țării: Muzeul Național al Banatului și Muzeul de Artă Timișoara. Ajuns parlamentar pe viață, în forul de la Budapesta, moare aici în 1894. Potrivit testamentului său, toate colecțiile sale de artă sunt donate muzeului pe care l-a ctitorit cu atâta drag. Cele peste o mie de opere de artă rămase nu pot fi estimate valoric. Din 1990, „Asociația culturală Ormos Zsigmond” duce mai departe munca științifică și culturală a celui ce a dat atât de mult și nu a primit nici măcar gratitudinea concitadinilor.

LĂSAȚI UN MESAJ