Pus pe liber din PSD, Bojin vrea să le mai dea o ultimă lovitură lui Grindeanu și Popoviciu!

1515

Aruncat, practic, precum o măsea stricată din PSD Timiș, Titu Bojin, încă președinte al Consiliului Județean Timiș, mustește de revanșă în raport cu actualii lideri ai filialei, în special în fața președintelui organizației, Sorin Grindeanu.

Junele Grindeanu, la rândul lui, i-a plătit acum cu vârf și îndesat lui Bojin pentru toate umilințele suferite în fața acestuia, începând cu pierderea filialei în 2010, în competiția directă cu Bojin și continuând cu pedepsirea sa publică de către același Bojin, acum vreo trei ani.

Atunci, Grindeanu fost suspendat din fotoliul de președinte al PSD Timișoara, la indicația expresă a fostului său șef !

Între timp, profitând de problemele cu justiția ale președintelui CJT, Grindeanu – susținut de șefii de la centru ai PSD – n-a ratat șansa ivită și i-a achitat lui Bojin – în stilul consacrat în partidul inventat de Ion Iliescu – polița finală. Anume eliminarea acestuia de la toate butoanele PSD Timiș.

În contextul dat, părăsit de „activul de partid”, formula atât de dragă lui Iliescu și marxiștilor de pretutindeni, Bojin încearcă marea cu degetul, dorind cu înverșunare să mai joace o ultimă carte în fața celor care l-au umilit la propriu, mulți dintre acestia fiind foștii săi aghiotanți din fruntea filialei județene a PSD, strânși uniți acum în jurul lui Grindeanu!

Ce vrea practic să mai încerce Titu Bojin?
Simplu ca bună ziua: să obțină – sub faldul ferfenițit până la emaciere al UNPR Timiș – un procent de 7-8% din voturile timișenilor, astfel încât, după data de cinci iunie, să revină cumva la ” butoane” și astfel să decidă jocurile la șefia viitorului Consiliu Județean Timiș.

Cu alte cuvinte, conștient fiind că șansa de a mai câștiga un mandat de președinte al CJT fără un partid serios în spate este aproape iluzorie, Bojin vrea să-și recâștige o parte din demnitatea spulberată de alde Grindeanu și compania și să aibă un cuvânt greu de spus în alegerea noului președinte de către viitorii consilieri județeni!

Prin urmare, bătrânul „edec” Titu Bojin (formula de o mușcătoare ironie consacrată de Traian Băsescu în „amprentarea” publică a lui Iliescu!) nu vrea să părăsească definitiv scena politică locală cu onoarea făcută praf, ci cu speranța că le mai poate da un fel de smetie după cap aroganților și necopților săi contracandidați mai tineri la fotoliul de lider al județului. E vorba, evident, de Sorin Grindeanu și de Alin Popoviciu!

Numai de-ar ține, spunea odată un adevărat lider, ce-i drept, din alte vremuri și, la fel de adevărat, de pe alte meleaguri de soare pline!

5 COMENTARII

  1. Omul acesta, Bojin i-a pierdut toata onoare prin declaratiile ce le-a facut in presa in ultima perioada pe care le-a si dovedit. Cum poti sa te bati in piept ca nu o sa tradezi PSD-ul si uite cum apare pe lista UNPR-ului. Deci mi-ar fi si rusine daca as fi fost eu in postura lui.Este un penibil!!!

  2. Deci,Bojin nu mai are nici o sansa sa ajunga la presedintia consiliului judetean. Nu inteleg cum in toate declaratiile facute in presa astazi, si ieri, este asa sigur ca va primi un nou mandat. Cine crede ca il mai voteaza?Asa un om, nu are ce sa mai caute in politica.Rusinee!!!

  3. Legat de Popoviciu, cercetat penal, nu inteleg cum un partid poate sa-l puna capat de lista ca si candidat? dar ce sa mai zicem, asa partid, asa oameni ( ma refer la PNL), omul acesta nu are stofa de politica, probabil un pion ceva. de Bojin, la fel, cercetat penal, depasit de situatie, isi urmareste doar interesele lui. Deci clar nu va face nimic pentru Timisoara. Singura speranta este Grindeanu, dosar curat, mintea il duce, ar fi singurul capabil sa profite de fondurile europene la maxim. Bafta Grindeanu!!!

  4. Băi, reptile conservate ale pesedeului, nu mai lătrați la lună cu academicianul vostru de grindeanu, că s-a văzut ce poate cât a fost la Primărie. Că dacă nu l-a dus mintea la nimic atunci, credeți că i s-au răzvrătit neuronii între timp? Data trecută, a făcut campanie electorală pe spinarea spitalului de copii…

Dă-i un răspuns lui Vaduva Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.