PSD umblă după… avioane

75

PSD a depus la Senat un proiect de lege prin care îşi propune să împiedice tragedii precum incidentele aviatice din Munţii Apuseni (din 2014) şi din masivul Postăvaru (din 2015). Conform proiectului, avianele vor putea efectua zboruri doar dacă sunt dotate cu dispozitive de localizare.

“Aeronavele române care operează în spaţiul aerian naţional sunt obligate să deţină la bord un dispozitiv de localizare activ, cu excepţia cazului în care, din considerente de securitate naţională, se impune dezactivarea acestuia”, potrivit proiectului de lege depus de mai muţi deputaţi PSD, printre care fostul ministru MApN Mircea Duşă.

Mai mult, pentru a preîntâmpina situaţiile în care piloţii ar putea dezactiva dispozitivele de localizare, iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că este oportună prevederea utilizării unor dispozitive care să nu poată fi dezactivate şi introducerea unor sancţiuni care să reflecte gradul de pericol pe care îl reprezintă o astfel de operaţiune. Proiectul nu prevede însă şi sancţiunile, acestea fiind menţionate doar în expunerea de motive.

Tragedii precum accidentul aviatic din Munţii Apuseni (2014) sau cel din masivul Postăvaru (2015) sunt doar câteva exemple care arată necesitarea creşterii gradului de siguranţă a traficului aerian, susţin iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

„Pe fondul evenimentelor nefericite în plan naţional şi în considerarea voinţei legislativului european, prin adoptarea unei iniţiative care să permită mai devreme creşterea gradului de siguranţă în transportul aerian, legislativul român îşi manifestă interesul faţă de problemele reale şi actuale ale societăţii”, susţin iniţiatorii, afirmând că legislaţia europeană în domeniu ar urma să producă efecte în anul 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ