Protestul împotriva hoţilor de buzunare, impact asupra raidurilor Poliţiei Locale

343

Protestul timişoreanului de vineri, din Piaţa Timişoara 700, împotriva hoţilor de buzunare care acţionează în tramvai, dar şi faţă de atitudinea autorităţilor care nu reuşesc să oprească fenomenul, nu a rămas fără ecou. Împinşi de la spate de nemulţumirea a tot mai mulţi timişoreni jefuiţi, care au postat mesaje şi filmuleţe pe Facebook, poliţiştii locali ai decis să intensifice controalele şi acţiunile din tramvaie.

Până în data de 8 aprilie inclusiv, poliţiştii locali din cadrul Biroului Transport Urban au acţionat sub directa coordonare si conducere a specialiştilor din cadrul Compartimentului Furturi din Buzunare din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara. De sâmbătă, poliţiştii locali vor patrula cu efective mărite, în uniformă, pe mijloacele de transport în comun pentru a preveni faptele ilicite, ilegale, de orice gen”, au declarat reprezentanţii Poliţei Locale Timişoara.

În timp ce oamenii se plâng că sunt prădaţi de hoţi, primarul oraşului susţine că are mâinile legate. Cea mai mare problemă este, potrivit lui Robu, lipsa unui număr suficient de poliţişti locali. Potrivit legii, numărul de agenţi dintr-un oraş se calculează în funcţie de locuitori. Astfel, un post de poliţist local se înfiinţează pentru 1.000 de locuitori. Însă în Timişoara trăiesc cel puţin 60.000 de studenţi, care nu sunt înregistraţi în oraş şi nu sunt luaţi în calcul. Tocmai de aceea, la Camera Deputaţilor se lucrează la un proiect de lege care să permită angajarea mai multor agenţi.

Acum, împreună cu Alexandru Nazare, şi mai câţiva colegi parlamentari se lucrează la rezolvarea unei probleme care pe noi, în Timişoara, ne afectează foarte mult. În centrele universitare sunt zeci de mii de cetăţeni în plus. Vrem să ajutăm primăria să angajeze mai mulţi poliţişti locali şi să le dăm Poliţiei Locali şi atribuţii mai extinse”, a declarat deputatul liberal Alin Popoviciu.

Citiți și:

„Timișoreni, aveți grijă la buzunare!” Protest în stația de tramvai din Piața 700 împotriva hoților

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.