Proprietarii „câinilor”… jumulesc găini!

224

Fostul preşedinte de la Dinamo, Dinu Gheorghe, a vorbit despre indienii care ar urma să preia pachetul majoritar de acţiuni al clubului din Ştefan cel Mare.

„E vorba despre nişte oameni de afaceri din India care au deja afaceri în România, la Cluj, unde se ocupă cu jumulitul găinilor. Sunt oameni cu o forţă financiară considerabilă, implicaţi în fotbal şi în India, unde au academii. Vor să vină la Dinamo şi ar prelua 50% din acţiunile clubului, iar Negoiţă şi-a dat acordul să vândă”, a precizat Dinu Gheorghe.

Acesta a mai spus că Ionuţ Negoiţă, patronul „câinilor”, şi-ar fi dat deja acordul pentru cedarea a 50% din acţiuni către oamenii de afaceri din India.

Tot despre vânzarea clubului a vorbit şi Ioan Andone, care a dezvăluit că Adrian Mutu a fost adus ca preşedinte executiv tocmai pentru a intermedia vânzarea, ştiut fiind faptul că acesta a jucat în India, la Pune City.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.