17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Programul „Cornul şi laptele” din Timiş, risc de neimplementare-VIDEO

Anul şcolar 2016-2017 ar putea începe în judeţul Timiş fără cornuri şi lapte în şcoli. Cel puţin aşa susţine preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu.

Licitaţia nu este nici acum finalizată şi există riscul ca produsele să nu ajungă pe băncile elevilor în septembrie.

„Licitaţia este în întârziere şi această întârziere ne poate duce în situaţia ca începutul anului şcolar să ne prindă fără o licitaţie terminată. I-am rugat (n.r. – pe funcţionarii CJT) să găsească soluţii. S-a aşteptat foarte mult să se înceapă licitaţia. Trebuie ţinut cont de termenele pentru contestaţii şi altele şi de faptul că şcola începe în septembrie”, a declarat Sorin Grindeanu.

Conducerea CJT nu a ştiut să explice şi de ce s-a organizat atât de târziu licitaţia. Începând din primăvară, autorităţile judeţene se chinuie să găsească un furnizor pentru cornuri şi pachete cu lapte penru elevi. „Nu caut vinovaţi. Se pasează vina dintr-o parte în alta. Dacă nu vor exista contestaţii ne vom înscrie în termenul de 15 septembrie. Dacă nu, i-am rugat pe colegi să găsească o variantă legală pentru a asigura produsele de la începutul anului şcolar”, a mai spus Grindeanu.

Experienţa anilor anteriori nu aduce un val de optimism. În trecut, fiecare furnizor de lapte şi corn a avut nemulţumiri, mai ales în ceea ce priveşte preţul oferit prin contract.

Alte subiecte :

Citește și :