Programele Casa Verde, Casa Verde Plus și Natura vor fi lansate în luna noiembrie

180

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Viorel Lascu a declarat la Oradea, că programele Casa Verde, Casa Verde Plus, Natura, derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, vor fi lansate în luna noiembrie.

„Preconizat, realist, în noiembrie sperăm să fie lansate. Formatul de lansare va fi unul public, nu pe site unde să dea năvală fiecare. Fiecare lansare va fi anunţată cu zece zile înainte, într-o conferinţă publică, atât Casa Verde, cât şi Casa Verde Plus. Există bani. În momentul de faţă, AFM are cea mai mare colectare din istorie, există fonduri. În noiembrie se va drumul la programele principale, şi Casa Verde Plus. Element important este că această Casa Verde Plus va fi deschisă autorităţilor, se va putea finanţa partea de clădiri, spitale, şcoli, mai mult decât a pune doar panouri solare, inclusiv ce înseamnă izolaţie, elemente de construcţie. Dar, normal, va avea şi componenta de cofinanţare şi va avea avantajul prefinanţării de 30% care nu exista până acum”, a declarat într-o conferinţă de presă, Viorel Lascu.

În ceea ce priveşte Programul privind conservarea biodiversităţii şi administrarea ariilor naturale protejate, care se numeşte acum Natura, la care a lucrat Viorel Lascu, acesta necesită întocmirea unui ghid şi crearea unui mecanism de finanţare, care aduce ca noutate prefinanţarea celui care aplică, în valoare de 30%.

Întârzierile în lansarea programelor au fost determinate de dificultăţile de organizare, a motivat Lascu, precizând că, teoretic, toate ghidurile au fost finalizate în luna februarie. Problemele de administrare au fost legate, în primul rând, de Administraţia Fondului pentru Mediu, care nu a fost preconizată să răspundă la programe vaste, singurul program care a decurs foarte bine, până în 2015, fiind „Rabla”, care are un format simplu şi nu implică sume foarte mari.

„În momentul în care am început să scoatem fiecare ghid în consultare, am constatat că nu avem de fapt fundamentul. Hai să modificăm ordonanţa de urgenţă de funcţionare a AFM-ului, apoi au venit hotărâri de guvern ca să poţi da prefinanţare etc. Pe urmă, Casa Verde Plus, elementele de noutate legate de deschiderea spre materiale eco atestate, deci nu orice fel de material, şi pentru că aici intervin societăţi comerciale, am avut iarăşi dificultăţi legate de schemele de finanţare care se aplică, se merge pe minimis, pe alte scheme de competitivitate şi astea necesită multe avize de la Consiliul Concurenţei, de la Comisia Europeană şamd. Şi de aici întârzierile”, a explicat secretarul de stat Lascu.

Sursa: capital.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ