Prince, cauza morţii: supradoză de droguri?

558
Prince, seen here speaking during the Grammys, will perform May 9 in Baltimore.

Prince a fost tratat pentru o supradoză de droguri cu şase zile înainte de deces, precizează mai multe surse pentru site-ul american TMZ. Autopsia se va face în cursul zilei de vineri, 22 aprilie.

Povestea cauzei morţii lui Prince începe să fie elucidată. Avionul privat al lui Prince a aterizat de urgenţă în Moline, Illinois, vinerea trecută, la câteva ore după ce a susţinut un concert în Atlanta. La acea vreme, apropiaţii săi spuneau că se “lupta” cu o gripă. Infomaţia ridică semne de întrebare, deoarece avionul său mai avea 48 de minute până să ajungă la destinaţie, înainte să aterizeze neprogramat.

Mai multe surse de la Spitalul din Moline au precizat pentru TMZ faptul că Prince a fost dus în grabă la spital, iar medicii i-au administrat o “doză-şoc”, un tratament intensiv de salvare “tipic”, care contracarează efectele morfinei sau ale heroinei.

Sursele citate continuă relatările, precizând că medicii l-au sfătuit pe Prince să rămână în spital cel puţin 24 de ore. Apropiaţii săi au cerut o rezervă privată, iar când au aflat că acest lucru nu este posibil, Prince şi cei care îl însoţeau au decis să ceară externarea. Cântăreţul a fost tratat timp de 3 ore, după care cu avionul personal a ajuns la reşedinţa sa.

Atunci când Prince a părăsit spitalul medicii precizează că “nu se simţea bine”.

Pe 16 aprilie, la o zi după ce a fost tratat de urgenţă în spital, Prince a apărut la un concert privat, foarte aproape de locuinţa sa din Minnesota, unde şi-a convocat o parte din fani. Toate celelalte concerte programate au fost anulate din motive de sănătate.

Autorităţile din Minnesota încearcă să între în posesia dosarului medical de la Spitalul din Moline, care să îi ajute să determine cauza morţii.

Au fost făcute mai multe încercări de contacta reprezentanţii lui Prince pentru comentarii, dar aceştia preferă să tacă.

Deplasările frecvente ale superstarului la farmacia cea mai apropiată de locuinţa sa, din ultima săptămână, indică în mod clar probleme de sănătate. Prince ar fi mers la farmacia locală chiar cu câteva ore înainte de a muri. Era a patra oară când mergea la farmacia de lânga reşedinţa din Minnesota, în ultima săptămâna, ceea ce sugerează că starea lui e sănătate era cu mult mai gravă decât o simplă gripă.

TMZ este în posesia unei fotografii în care Prince este surprins lângă maşina sa, părăsind farmacia Walgreens, în aproprierea reşedinţei sale din Minnesota, miercuri noaptea, în jurul orei 19:00, în seara zilei ce a precedat decesul. Sursele citate de TMZ precizează, de asemenea, că Prince frecventa această farmacie de ani, dar în acea seară, angajaţii farmaciei au fost îngrijoraţi pentru că vedeta arată mult mai fragil şi nervos decât de obicei.

Citeşte şi: A murit Prince. Legendarul artist avea 57 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.