10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Primele zece măsuri de luat după alegeri în viziunea USR

Unul din liderii importanții ai USR-ului a făcut marți o vizită în Timișoara. Este vorba despre Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene pentru câteva luni în actualul Guvern.

Cu acest prilej au fost prezentate cele mai urgente măsuri ce ar trebui aplicate de următoarea guvernare pentru redresarea situației de la noi din țară. Bazându-se pe experiența căpătată în adminstrația centrală în cabinetul Cioloș. Ghinea a putut închega un program ce va fi un adevărat decalog al formațiunii sale politice. Experiența sa este complexă. A activat în mediul privat la diverse ONG-uri ce se ocupau de probleme de politici europene. Iar odată cu cooptarea în echipa ce se ocupa de cancelaria premierului a muncit pentru prima dată la stat. În scurt timp, a avansat până la rangul de ministru al Fondurilor Europene. Aici a încercat să deblocheze mecanisme anchilozate în inerție.

Pentru exercitiul bugetar 2013-2017, s-a reușit atragerea a 5 miliarde de euro, ceea ce a dus România de la 57 de procente rată de absorbție a banilor comunitari, la o poziție destul de bună de 80 de procente. Pentru economia națională pare o treabă bună dar cu această cifră ne aflam tot pe o poziție codașă. Chiar și vecinii noștri de la sud de Dunăre au o rată de 89 de procente. Dar cea mai importantă măsură crede că este cea de transparentizare a deciziilor în domeniul alocării banilor. A fost publicată întrega arhivă a licitațiilor electronice pentru bani europeni. Oricine poate verifica cine și câți bani a cheltuit și cât de eficient. Posibilitatea de fraudare este mult îngreunată.

Din păcate, pentru perioada cuprinsă între 2014-2020, guvernările trecute nu au pornit nici un proiect pentru a fi eligibil la finanțare.

Elaborarea programului în zece puncte de rezolvat cu celeritate este de asemenea o măsură ce aparține echipei de tineri politicieni ce până acum nu au fost înregimentați în alte formațiuni.

Aceste puncte ar fi cam următoarele:

I. Extinderea programului „școală pentru toți” la toate școlile sărace și subvenționarea per elev a activităților „școală după școală”. Problema abandonului școlar, grav îndeosebi în zonele rurale, este o bombă socială cu efect pe termen lung. „Școală pentru toți” permite proiecte complexe la nivelul fiecărei școli, care poate opta, în funcție de necesitățile locale, pentru măsuri de tip: masă caldă, „Școală după Școală”, ”A doua Șansă”, hăinuțe și rechizite, consilierea și implicarea părinților. Tot din fonduri europene a trebui să vină burse pentru profesorii bine pregătiți pentru a merge în comunitățile sărace cu rată mare de abandon școlar. USR susține prin programul său politic alocarea a 6% din PIB pentru învățământ. În cadrul acestui angajament, USR va prioritiza aceste Programe și obiectivul reducerii abandonului școlar în ceea ce privește alocarea noilor fonduri alocate Educației.

II. Plan de Investiții în Infrastructura de Sănătate. În ciuda indicatorilor medii de performanță, România are penultima speranță de viață (75 ani) din UE, și asta din cauza folosirii ineficiente a resurselor (oricum puține) care se alocă sănătății. USR cerecreșterea nivelului de finanțare până la minim 6% din PIB.

III. Infrastructură: finanțare predictibilă, simplificare-debirocratizare și un nou început pentru proiectele de autostrăzi

România va sărbători în curând un secol de la Marea Unire fără nici o autostradă care să lege provinciile extracarpatice de cele din interiorul arcul muntos. Este un eșec sistemic care poate fi corectat nu prin promisiuni populiste, ci prin măsuri sistemice.

IV. Crearea unui fond unitar de dezvoltare a României, prin unificarea bugetelor naționale de dezvoltare cu fondurile europene/Eliminarea principalei surse de corupție politică din România

Există două surse de fonduri care finanțează dezvoltarea României: fondurile europene și fondurile din bugetul public. Fondurile europene sunt gestionate de trei ministere care au autorități de management: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale. Alături de acestea mai sunt implicate diverse ministere de linie care au Organisme Intermediare. Fondurile europene sunt pe alocuri greșit programate și destul de birocratice. Totuși, sunt transparente și predictibile. Localitățile care au mizat pe fonduri europene pentru propria dezvoltare au avut de câștigat pe termen mediu și lung. Primarii care au mizat pe transferuri preferențiale de la Guvernul central și-au condamnat comunitățile la subdezvoltare. Fondurile naționale de dezvoltare au ajuns cea mai mare sursă de corupție politică: primarii sunt ținuți în șah de Ministerul Dezvoltării, proiectele sunt făcute în pripă și finanțate fără predictibilitate, deci nu au efecte de dezvoltare pe termen lung.USR e singurul partid fără clientelă politică locală. Doar USR poate elimina moștenirea Dragnea-Udrea de la Ministerul Dezvoltării: cumpărarea primarilor și administrației locale cu fonduri de la buget.

V. Eliminarea risipei din banul public. Aici ar fi multe măsuri de luat. Important este ca trasparența să fie aplicată la toate nivelurile de cheltuire și control al cheltuielilor.

VI. Reorganizarea cadrului de susținere a antreprenorialului și orientarea spre creșterea valorii adăugate în economie. Orientarea strategică a României trebuie să fie atragerea de investiții străine preponderent în sectoare cu valoare adăugată pe lanțul de producție al multinaționalelor (modelul Dacia) precum și ajutarea firmelor românești să crească valoarea adăugată. Industria IT din România a început timid trecerea de la outsourcing la produse proprii sau software la comandă, iar această tendință trebuie încurajată.

VII. Promovarea Grupurilor de Acțiune Locală ca instrument de ridicare a satului românesc.

USR a asumat în programul politic ca prioritate pentru mediul rural promovarea agriculturii de mijloc și a fermei de familie, ca soluție la problema sărăciei și subdezvoltării din satele românești. Satul românesc suferă de ignorare și de lipsă de contact cu autoritatea statală. Camerele Agricole sunt o ficțiune, Agenția Domeniului Statului se adresează doar marilor latifundiari, agențiile de consultanță agricolă nu mai există, institutele de cercetare sunt puține și departe. Există diverse inițiative de legiferare a unor forme de Camere Agricole.

VIII. Fond Național de Reabilitare a Clădirilor cu Risc Seismic.

Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic, deoarece se află în apropierea unei falii seismice, dar și pentru că are câteva mii de clădiri înalte construite înainte de a exista normative adecvate, deci cu risc. Sunt în România 573 de clădiri cu risc seismic de cel mai înalt grad, dintre care 354 în București. 175 dintre acestea prezintă pericol public. Iar această statistică subevaluează pericolul, pentru că nu toate clădirile au fost expertizate, această acțiune fiind oprită în 1996.

La Iași nu a fost consolidată nici o clădire. În perioada 2001 – 2016 doar 26 de clădiri au fost consolidate în București. Asta înseamnă 1,7/an. În ritmul în care se mișcă politicienii români, le-ar lua 208 ani pentru a consolida doar clădirile cu risc seismic 1 din București. Dacă ar trebui să consolideze toate clădirile vechi și înalte din București le-ar lua 1470 de ani. Ca să nu mai vorbim de restul țării.

IX. Fondul ”Libertatea” pentru de-oligarhizarea Republicii Moldova Uniunea Salvați România a asumat în Programul Politic obiectivul de-oligarhizării Moldovei. USR va milita pentru crearea în cadrul recent înființatei Agenții Române pentru Dezvoltare (RoAid) a unui Fond ”Libertatea”. Prin Fondul ”Libertatea” se vor derula proiectele de asistență risipite acum în mai multe agenții și ministere. Fondul ”Libertatea” va funcționa ca administrator de granturi, care se vor aloca transparent și competitiv, în sesiuni bi-anuale.

X. Desființăm ”Academiile” impostoare și creăm Programul ”Știință pentru toți” de popularizare a ultimelor descoperiri științifice și tehnologice

Statul român a creat sinecuri pentru false Academii, care nu contribuie cu nimic nici la progresul științific, nici la popularizarea științei. USR propune desființarea imediată a celor două ”academii” inventate pentru a oferi sinecuri diverșilor politruci: Academia de Științe ale Securității Naționale și Academia Oamenilor de Știință (înființată prin lege promovată de Olguța Vasilescu, o falsă academie unde sunt membri Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu și alți foști și actuali parlamentari PSD). Prin desființarea acestor două instituții impostoare, se economisesc aproximativ patru milioane de euro anual, care vor folosite pentru oferi granturi la nivel de județ pentru asigurarea întâlnirii directe a copiilor cu miracolele științei.

Acestea ar fi pe scurt problemele depistate în societatea românescă. Evident, la fiecare din ele liderii USR propun soluții de stoparea fenomenelor negative și de întreptare a lucrurilor în timp rezonabil.

Pentru perioada de după alegeri, USR nu va negocia funcții pentru persoane în viitorul guvern. Ei vor discuta doar programe ce pot fi spijinite sau nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Miorița politică sau cum primarul din Forotic pare să se răzbune pe un cioban pentru opțiunile politice ale fratelui acestuia

Unde sunteți voi, autorii din interbelic? Să mai scrieți despre ce se întâmplă prin țara asta. După zeci de ani, povestea pământului pare la...

Politicianul gol

Citește și :