Primarul Timişoarei, atac la Ministerul Transporturilor din cauza centurii de sud-VIDEO

43

Lipsa finanţării de la bugetul CNADNR pentru realizarea centurii ocolitoare a Timişoarei pe partea de sud îl înfurie pe primarul oraşului de pe Bega. Acesta cere imperativ fonduri pentru construirea variantei de ocolire şi îi atacă pe funcţionarii din Minsterul Transporturilor pe care îi numeşte „indivizi fără noimă”.

Prezent la Timişoara în luna decembrie 2015, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, promitea că în bugetul CNADNR pe anul acesta va fi inclusă şi construirea centurii Timişoarei pe partea de sud. Deşi proiectul apare pe lista de investiţii şi chiar şi în Masterplanul de transport al României, finanţarea nu există.

„Am aşteptat să primesc un semnal şi de la Ministerul Transporturilor. Nu am primit nimic. Păi ce specialişti pot fi acei indivizi din Ministerul Transporturilor care nu pot înţelege că nu-i niciunde o necesitate mai stringentă de centură ca la Timişoara?! Aceştia sunt nişte indivizi fără noimă, puşi pe criterii politice şi care îl dezinformează pe ministru (n.r. Transorturilor). Toţi indicatorii arată că Timişoara are de suferit din faptul că e traversată de TIR-uri şi camioane care nu ar avea ce să caute în Timişoara dacă ar avea centură ocolitoare”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Cel mai grav este că deşi CNADNR, prin DRDP Timişoara, ar trebui să traseze o rută ocolitoare pentru maşinile grele care să ocolească oraşul, aceasta rută nu există. Tocmai de aceea autorităţile nu pot încasa nici taxa de tranzit şi, spune edilul şef, nu doreşte să ducă în faliment firmele de transport.

„Evident că aducând maşinile grele prin oraş, rutele pe care circulă sunt afectate. Noi putem să lucrăm oricât că asfaltul tot se strică. Se produce poluare, praf şi vibraţii care afectează clădirile din zonă. Şi se produce aglomeraţie şi ne pierdem timpul şi nervii, se uzează maşinile care trebuie să meargă în regimul acesta de suprasolicitare. Nu putem să blocăm economia. Am ameninţat cu taxa de tranzit la un moment dat. Au vreo vină acei transportatori? Sau firmele care au contracte cu acei transportatori? Nu pot paraliza economia din cauza unei comapanii (n.r CNADNR) care nu îşi face treaba”, menţionează edilul şef.

Robu nu renunţă la ideea de a organiza un protest de amploare în Timişoara pentru a cere guvernanţilor finanţarea proiectului de construire a centurii de sud a oraşului. „Sunt dispus să organizez un miting şi acum, pentru că Timişoara contează şi nu cine este la guvernare”, mai spune primarul.

Centura de ocolire din partea de sud a Timișoarei va avea o lungime de 20 de kilometri, iar investiția este estimată la 124 de milioane de euro. Sursele de finanţare lipsesc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ