6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Primarul explică necesitatea ca pasajele Jiul și Popa Șapcă să fie lărgite. De ce este revoltat Robu

Traficul este bulversat în Timișoara odată cu demararea a ample lucrări de infrastructură. Ne referim la extinderea pasajelor CF Jiul și Popa Șapcă. Marți seara, primarul a ținut să vină cu unele lămuriri pentru șoferi prin intermediul paginii sale de Facebook.

Iată ce a precizat:

Pentru cei ce nu înțeleg importanța acestor lucrări la pasajele Jiul și Popa Șapcă:

Prin Pasajul Jiul, așa prea îngust cum era și în condiții de cvasipermanente ambuteiaje, treceau în fiecare oră 3.000 de mașini! La Popa Șapcă, circa 2.000!

Cei cărora cifrele nu le spun nimic ar trebui să înțeleagă importanța acestor pasaje măcar din cât de greu se circulă în oraș, inclusiv acum în timp de vacanță, când ele sunt sub restricții de trafic, totale în cazul Jiul, parțiale în cazul Popa Șapcă.

Ar fi frumos din partea celor ce nu au nici cea mai mică sensibilitate la interesul public, la interesul orașului -politicieni, jurnaliști -cu ghilimele sau fără-, simpli cetățeni-, ci în egoismul lor exacerbat – în cazul unora corelat cu diverse jocuri de interese-, aruncă cu noroi în munca, zbaterea și asumarea celor ce, spre deosebire de ei, lasă ceva în urma lor, ca, odată aceste obiective finalizate, să nu le folosească, măcar o lună! Am lansat acest apel și la Pasajul Michelangelo, unde aceiași oameni au procedat exact ca și acum, dar… evident, fără rezultat! Pentru că… „degeaba ceri de unde nu-i”, cum spune o vorbă din popor!

Sursa foto: EYE IN THE SKY

Alte subiecte :

Citește și :