19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Primăria Timișoara vine cu vești bune privind nivelul impozitelor pe care le vor păti cetățenii în 2018!

Timişoara va avea cele mai mici impozite, între marile oraşe! Taxele şi impozitele locale pentru 2018, care urmează să fie aprobate în şedinţa de Consiliu Local, vor rămân neschimbate. Responsabilii din primărie spun că municipalitatea se orientează spre o fiscalitate cât mai redusă. Conducerea Primăriei Timișoarei precizează că acele taxe care au crescut, până acum, au fost majorate prin legislația națională.

”Fiscalitatea redusă este unul din motivele pentru care Timişoara a fost desemnată de revista Forbes cel mai bun oraş pentru afaceri din România”, spune primarul Nicolae Robu.

Alte subiecte :

Sarcofagul din mijlocul Timișoarei! Fostul manej imperial și epopeea sa specială

Fostul manej imperial, construit în secolul al XVIII-lea, devenit Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, urmează să fie transformat complet, în urma unui...

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai bună alegere pentru admitere

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere, iar în acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana...

Citește și :