3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Președintele României, domnul Klaus Iohannis mesaj în cadrul Parlamentului României cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenței de Stat a României, precum și cu ocazia Zilei Europei. VIDEO

Excelențele voastre doamnelor și domnilor ambasadori,

Stimați invitați,
Doamnelor și domnilor,
9 Mai este o zi cu multiple valențe istorice și politice pentru România. Aniversăm astăzi 140 de ani de la declararea Independenței de Stat și celebrăm, în același timp, Ziua Europei. Astfel de momente sunt un prilej nu doar pentru a rememora evenimente, ci, mai ales, pentru a stărui mai mult asupra semnificațiilor lor.
Am dorit să mă adresez astăzi Parlamentului pentru că aici este forul suprem de reprezentare și dezbatere, cel mai potrivit loc în care să vorbim despre responsabilitatea de a înțelege resorturile prin care, în perioade dificile din trecut, România a progresat și s-a modernizat.
Din această perspectivă, faptele celor care au pregătit politic Independența României, precum și memoria celor care s-au sacrificat pentru ea ne fac cu atât mai conștienți de răspunderea și datoria care, peste secole, ne revin nouă.
Doamnelor și domnilor,
Obținerea Independenței probează viziunea patriotică a Principelui Carol și determinarea politică a Guvernului condus de Ion C. Brătianu. Ea a fost expresia consensului politic și a sprijinului popular, o dovadă a conlucrării dintre autoritățile statului și toate corpurile societății.
În final, Independența s-a consfințit prin eforturile diplomatice ale politicienilor care au reprezentat România la Congresul de Pace de la Berlin.
Însă Independența României a fost consolidată și printr-o modernizare constituțională, legislativă, instituțională și economică, pe parcursul câtorva decenii. În tot acest proces, responsabilitatea și angajamentul forțelor politice spre un progres de factură europeană au jucat un rol extrem de important.
Realizările istorice din 1848, 1859, 1877 și, apoi, din 1918 demonstrează că politica adevărată presupune urmărirea stăruitoare, uneori pe parcursul multor ani, a obiectivelor naționale.
Mesajul faptelor excepționale ale înaintașilor noștri este ca un proiect de țară, construit în jurul marilor valori naționale, are nevoie de clarviziunea clasei politice, dar și de coeziune dintre aceasta și societate.
Independența și Marea Unire, cei doi piloni istorici fundamentali ai existenței și dezvoltării României moderne, precum și, mai recent, integrarea europeană și euroatlantică ne arată că atingerea obiectivelor noastre fundamentale nu se poate realiza fără participarea activă a României la procesele politice europene și internaționale.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Proclamația de Independență a fost actul de responsabilitate și angajament al aleșilor, pentru că aceasta este menirea reprezentanților legitimi ai oamenilor, de a urmări, cu înțelepciune, interesul pe termen lung al țării.
Astăzi, ca și în trecut, mai degrabă decât declarațiile politice solemne, pe cetățeni îi interesează modul în care acțiunile autorităților ori instituțiilor publice sunt benefice vieții lor și viitorului copiilor lor.

sursa: www.presidency.ro

Alte subiecte :

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :