15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Preşedintele a promulgat Legea cashback. Comercianţii pot elibera și numerar

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, lege pe care anterior şeful statului a retrimis-o Parlamentului pentru reexaminare.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 25 octombrie, în calitate de for decizional, reexaminarea la legea cashback, care obliga comercianţii să elibereze clienţilor, la cerere, numerar în valoare de cel mult 200 de lei, fiind eliminată această obligativitate şi clarificate alte aspecte ale proiectului, potrivit Economica.net.

Şeful statului a trimis Parlamentului în iunie, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Legea lărgeşte sfera persoanelor juridice care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit şi cardurile de credit, pe de o parte, iar pe de altă parte, reglementează cadrul juridic pentru acordarea de către comercianţi, la terminalele de plată, la cererea clientului, de avansuri în numerar, care nu pot depăşi o sumă fixă stabilită, în combinaţie cu plata aferentă bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate.

Parlamentul a acceptat solicitările preşedintelui şi a eliminat obligativitatea ca acei comercianţi care au o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro pe an să elibereze cash, la cerere, clienţilor, textul fiind modificat astfel încât eliberarea să se facă la discreţia comerciantului.

Astfel, în actuala formă, comercianţii „oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar, potrivit prezentei legi”. Ei trebuie să afişeze în loc vizibil un semn aparte, precum şi costurile tranzacţiilor.

În această categorie intră şi operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe şi amenzi, care vor fi obligate prin această lege să instaleze POS-uri.

Proiectul a fost iniţiat de către deputatul UDMR Zsolt Molnar şi contrasemnat de alţi 31 de parlamentari PSD, PNL şi UDMR.

Legea cash-back-ului va impulsiona dezvoltarea infrastructurii de terminale de plată la comercianţi (POS-uri), cu precădere în mediul rural, iar cei care implementează POS-uri şi serviciul de retragere de numerar oferit clienţilor nu vor avea niciun cost asociat, acesta fiind suportat de băncile acceptatoare, a declarat în 16 mai directorul general al MasterCard România, Cosmin Vladimirescu, care a precizat că operatorul de carduri poate oferi o derogare a acestor costuri până la finalul anului.

Legea prevede posibilitatea retragerii banilor de la comercianţi în sistem de bancomat, în sumă de maxim 200 de lei, reprezentând un avantaj pentru persoanele din mediul rural, unde reţeaua de bancomate (ATM-uri) nu este prea dezvoltată.

În Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a fost adoptat şi un amendament la lege care prevede scăderea pragului cifrei de afaceri de la care implementarea plăţii cu cardul devine obligatorie pentru comercianţi, de la 100.000 de euro pe an, la 10.000 de euro anual, astfel încât numărul POS-urilor va creşte.

 

Sursa: DIGI24.ro

Alte subiecte :

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 13 – 23 octombrie 2024 o nouă misiune economică în Republica...

Grupul Maxagro va inaugura o nouă stație de asfalt

Grupul Maxagro va inaugura vineri, 12 aprilie, o nouă stație de asfalt, la Sânandrei, județul Timiș. Aceasta e cea de-a treia stație a companiei, celelalte...

Citește și :