Ponta nu mai e doctor! Ministrul Educaţiei a semnat ordinul de retragere a titlului

90

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat luni ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor acordat în 2003 fostului premier Victor Ponta, decizia putând fi atacată în instanţă de către Ponta.

În ordinul de ministru emis luni se arată că „se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept, acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr. 5663 din 15.12. 2003”.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare a respins în data de 27 iulie contestaţia lui Victor Ponta la decizia consiliului de retragere a titlului de doctor.

„Consiliul general al CNATDCU s-a pronunţat cu 37 de voturi din 47 pentru respingerea contestaţiei. Cu alte cuvinte, decizia consiliului general menţine raportul comisiei de analiză a sesizării, care constată plagiatul tezei de doctorat şi propune retragerea titlului de doctor”, a declarat, în data de 27 iulie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

CNATDCU a decis în data de 30 iunie să recomande Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

La 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte.

O prima decizie a CNATDCU a fost dată pe 29 iunie 2012, în care membrii comisiei susţineau că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.

De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intenţionat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297 . Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Naţional de Etică, care e decis în data de 18 iulie 2012 că Ponta nu a plagiat.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ