Poliţistul de la Crimă Organizată care a ameninţat un jurnalist cu pistolul, mutat pe funcţia de şef la Secţia 3 Poliţie Timişoara

3893

Cercetat disciplinar în urmă cu un an, după ce a ameninţat un jurnalist cu pistolul în timpul unei descinderi a procurorilor DIICOT la domiciliile unor traficanţi de droguri din Timişoara, comisarul Florin Diacenco nu numai că nu a fost sancţionat în vreun fel, ci a “căpătat” o binemeritată avansare în sistem.

Aşadar, din postura de ofiţer la Biroul de Combatere a Crimei Organizate Timişoara, Florin Diacenco a fost promovat, surprinzător, în funcţia de şef Secţia 3 Poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara (PMT).

Mutarea să pe o funcţie de comandă a fost influenţată de şeful PMT, comisarul şef Alin Petecel, după ce, la sfârşitul lunii octombrie 2016, fostul şef al Secţiei 3, comisarul Petru Daniel Drăguţă, a fost avansat în poziţia de adjunct al şefului poliţiştilor din Timişoara.

Deşi fostul ofiţer de la BCCO asigura interimatul funcţiei de şef la Secţia 3 Poliţie până la organizarea unui concurs, acesta a reuşit, deja, să între în conflict cu subalternii săi, pe care nu a ezitat să-i ameninţe cu sancţiuni disciplinare sau mutarea la posturi de poliţie din mediul rural.

Reamintim că, în dimineaţă zilei de 10 februarie 2016, în timpul unei descinderi la domiciliile unor traficanţi de droguri din Timişoara, cameramanul de la Kanal D, Silviu Crăciun, s-a trezit cu o armă îndreptată împotriva sa, după care i s-a ordonat să se culce la pământ. Incindentul a fost aplanat de colega jurnalistului, reporterul Ana Turda.

Autorul ameninţării, comisarul Florin Diacenco, s-a enervat după ce a cerut operatorului TV să stingă lampa de la camera video, pentru a nu atrage atenţia traficanţilor vizitaţi acasă la primele ore ale dimineatii, iar acesta a mai filmat câteva secunde.

Incidentul nu a trecut neobservat de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne, ministrul de atunci, chestorul Petru Tobă, dispunând o anchetă internă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.