15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Poliţiştii vor putea folosi armele împotriva infractorilor periculoși! Valabil şi pentru interlopii din Banat!

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care modifică legea privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, astfel încât forţele de ordine să fie scutite de răspundere penală atunci când vor trage focuri de armă în infractori.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PMP Ştefan Burlacu, fost ofiţer al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP), şi a avut aviz favorabil din partea Guvernului.

Concret, proiectul introduce un nou alineat în Legea 17/1996, 51^1: “Uzul de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenţa lege înlătura caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a personalului instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.”

În expunerea de motive, Ştefan Burlacu afirmă că iniţiativa urmăreşte “reactualizarea legislaţiei în domeniul uzului de armă pentru personalul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale”.

El explică faptul că România se află într-o situaţie în care nu toate aceste instituţii au legislaţie proprie astfel că Legea trebuie actualizată pentru a se aplică tuturor. “În acest moment, după ce lege se aplică uzul de armă? Această este una dintre întrebările pe care le-am pus când am început o serie de dezbateri cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, de la Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră, ai Ministerului Apărării Naţionale, SRI, SIE, STS, SPP şi ai Ministerului Justiţiei, ANP, din dorinţa de armonizare a legii româneşti la nivelul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :