Poliţiştii, vânaţi de lunetişti! Cel puţin cinci victime până acum

240

Cel puţin cinci ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi mortal de lunetişti, iar mai mulţi au fost răniţi, în timpul protestelor împotriva brutalităţii poliţiei, organizate la Dallas.

Protestele împotriva utilizării forţei letale de către poliţie în cazurile în care sunt implicaţi afro-americani au fost declanşate de moartea a două persoane de culoare, Philando Castilia din Minnesota si Alton Sterling in Louisiana, ambele decedate în urma intervenţiei poliţiei.

Philando Castilia a fost împuşcat mortal miercuri în St Paul, în timp ce Alton Sterling ucis de poliţie o zi mai devreme, în Baton Rouge.

Mai multe focuri de armă au fost trase în timpul protestelor organizate la Dallas, lunetiştii vizând ofiţeri de poliţie. David Brown, şeful poliţiei din Dallas a declarat că 11 ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi de către lunetişti.

Poliţia spune că în atac ar fi fost implicate patru persoane. Trei au fost reţinute, iar o a patra este într-un garaj şi poartă negocieri cu forţele speciale. Aceasta le-ar fi spus că există plasată şi o bombă în oraş.

Potrivit şefului Poliţiei, cele trei persoane aflate în custodie nu cooperează. Unul dintre suspecţi, Mark Hughes, s-a predat poliţiei după ce fotografia sa a fost difuzată pe reţelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.